Adela Popescu a făcut anunţul surprinzător despre relaţia cu Radu Vâlcan. A vrut să se afle de la ea

Publicat: 26/05/2022 | 08:43
Adela Popescu și Radu Vâlcan. Sursă: Instagram

Adela Popescu (35 de ani) și Radu Vâlcan (45 de ani) formează o relație de peste 12 ani. De-a lungul acestora, au existat momente când situația dintre ei nu a fost tocmai roz. Chiar dacă există o comunicare permanentă între ei, au fost puși și în fața unor situații în care nu au putut să își acorde atenție. În cadrul unui interviu, prezentatoarea TV a mărturisit ce are pe suflet.

Între Adela Popescu și Radu Vâlcan au existat momente în care nu au putut să își mențină uniformă relația de cuplu, apărând, astfel, mici dezechilibre. Adela Popescu a mărturisit că au existat perioade în care nu aveau timp să se ocupe de relația lor, fiind prinși în alte activități, de cele mai multe ori legate de cei mici. Iar, atunci când găsesc timp doar pentru ei, preferă să iasă la o cină romantică pentru a se reconecta.

”Am avut perioade în care nu a mai fost timp de pupicul de noapte bună, asta pentru ca eu adormeam cu doi copii pe mine şi Radu cu celălalt. Sunt momente când atenţia noastră toată nu are cum să mai fie îndreptată unul către celălalt, dar e normal, cred, să fie aşa. Însă, când simţim că se prelungeste starea, ieşim la o cină, deschidem un prosecco, povestim despre ce ne doare şi reușim să ne reconectăm”, mărturisește Adela Popescu.

Vezi și RADU VÂLCAN, ENERVAT DE UN ȘOFER DE TAXI. CE REPLICĂ I-A DAT, CÂND L-A ÎNTREBAT DACĂ ADELA POPESCU A URCAT ÎN AUTOTURISM

Adela Popescu și Radu Vâlcan. Sursă foto: Facebook

Ce spune Adela Popescu despre soțul ei, Radu Vâlcan

Mai mult decât atât, Adela Popescu mărturisește faptul că soțul ei, Radu Vâlcan, este o persoană introvertită, pe când ei îi place să fie extrem de comunicativă cu cei din jur.

”Radu este introvertit cu cei din jur, acasă turuie pur şi simplu. Noi nu am fost deficitari niciodată la capitolul comunicare. E adevărat că eu iubesc mai mult decât el adunările şi mărturisesc că am devenit mai selectivă din cauza lui, însă nu mi se pare un sacrificiu prea mare pentru liniştea familiei noastre. Eu apreciez enorm că îmi respectă familia, că nu m-a pus niciodată să aleg, că înțelege cât de important este aspectul acesta pentru mine. Şi că înţelege că, dacă eu sunt fericită şi împăcată, pot oferi totul în relaţia noastră”, a mai mărturisit Adela Popescu pentru Viva.ro.

Vezi și „URMĂRIRE” LA CEL MAI ÎNALT NIVEL. CUM ÎL ŢINE DIN SCURT ADELA POPESCU PE RADU VÂLCAN, CA SĂ NU O ÎNŞELE

Sursă foto: Instagram, Facebook