Veronica a supraviețuit impactului, dar rănile suferite au fost foarte grave. A luptat să supraviețuiască, dar s-a stins după zece zile, în secția de terapie intensivă a spitalului Borgo Trento.
„Era o femeie muncitoare, foarte serioasă, se întegrase bine în comunitate. Va lăsa un gol adânc în sufletele noastre”. Așa a comemorat-o primarul, în timp ce soțul văduv și cei trei copii, rămași orfani de mamă la o vârstă atât de fragedă, s-au cufundat în disperare.
1,8 milioane de euro drept despăgubire
Pentru ei, compania de asigurări a plătit acum 1,8 milioane de euro drept despăgubire, scriu jurnaliștii Corriere del Veneto.
Șoferița de 26 de ani a făcut un acord cu judecătorul pentru 11 luni de închisoare pentru omor rutier.
În acea seară, în timp ce românca de 43 de ani era intubată și apoi transportată de urgență de salvatorii Suem la Polo Confortini cu elicopterul, tânăra care a condus Toyota Yaris fusese supusă testelor pentru alcool și droguri, rezultate fiind negative.
După impact, șoferița, disperată, a rămas ceva timp cu capul în mâini, sprijinindu-se de un perete. A fost o tragedie pentru toată lumea, chiar și pentru ea.
CITEŞTE ŞI: UN ACCIDENT A AVUT LOC ÎN PRAHOVA, NOAPTEA TRECUTĂ. TREI TINERI AU AJUNS LA SPITAL
Sursa foto: Facebook