Adda și Cătălin Rizea formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz și au devenit părinți pentru prima dată acum opt ani, când s-a născut fiul lor, Alexandru. De-a lungul anilor, cei doi au discutat public despre posibilitatea de a avea un al doilea copil, însă nu au oferit detalii clare despre planurile lor de a-și extinde familia.
Citește și: ADDA A AJUNS DE URGENȚĂ LA SPITAL. CE S-A ÎNTÂMPLAT CU FIUL CÂNTĂREȚEI: „NE-AM SPERIAT TARE…”
Adda și Cătălin Rizea, părinți pentru a doua oară?!
Recent, Adda și-a surprins fanii cu o apariție neașteptată. Pe rețelele de socializare, artista a postat un videoclip în care părea să aibă o burtică suspectă, sugerând o posibilă sarcină. Nu este clar, însă, dacă Adda este cu adevărat însărcinată sau dacă face parte din filmările unui nou videoclip, mai ales că în imagini râdea și scotea mai multe perechi de șosete de sub bluză. Internauții au fost imediat intrigați, iar în comentarii, fanii au început să o întrebe dacă va deveni din nou mamă.
„Ești gravidă?”, a fost mesajul uneia dintre urmăritoarele Addei, la videoclipul postat de artistă pe TikTok.
În urmă cu mai bine de un an, Cătălin Rizea și Adda discutau despre posibilitatea de a avea un al doilea copil. Soțul cântăreței dezvăluia atunci că au decis ca, după ce Adda își finalizează tratamentul pentru problema gravă de sănătate cu care s-a confruntat recent, să aibă încă un copil.
Totuși, Adda nu părea prea entuziasmată de ideea de a trece din nou prin experiența nașterii și i-a dat soțului său un răspuns neașteptat, în fața tuturor.
„Voiam să zic că dacă terminăm cu tratamentul destul de repede poate facem și un bebe anul viitor. Am promis asta!”, a dezvăluit Cătălin Rizea.
„Baby, știi care e chestia? Mai mult eu îl fac și trebuie să mă întrebi și pe mine, știi? La tine sunt doar trei minute.”, i-a răspuns artista soțului ei.
Citește și: ADDA, ”CONDAMNATĂ” PE VIAȚĂ, DUPĂ CE A FĂCUT ULTIMUL TEST! ”MI-A IEȘIT POZITIV!”