Adda se luptă cu boala Lyme de mai bine de un an și jumătate. Una dintre prietenele artistei a transmis o sesizare la Ministerul Sănătății prin care să fie recunoscută intoleranța la histamină și să existe un diagnostic separat de alte boli.
Adda face parte dintr-o comunitate de peste 700 de persoane care suferă de intoleranță la histamină. Fiecare dintre acestea își doresc să scape de acest coșmar, pentru a trăi o viață normală. Una dintre prietenele Addei a transmis o sesizare către Ministerul Sănătății prin care să fie recunoscută intoleranța la histamină și să existe, de asemenea, un diagnostic separat de alte boli.
Pe Instastory, Adda a postat răspunsul pe care l-a primit prietena sa: ”Comisia consideră că deși intoleranța la histamină este un simptom supărător, care poate afecta calitatea vieții, acesta nu reprezintă un diagnostic în sine (…) Cu regret față de suferința dumneavoastră”.
De asemenea, prietena Addei a tras și un semnal de alarmă, după răspunsul pe care l-a primit: ”Ideea e că ei pot muri oricând dacă cineva de la restaurant le pune sos de roșii în mâncare, așa ca exemplu. Nu se decontează nicio analiză! Nu există niciun magazin care să aibă etichete speciale pentru cei cu HIT”.
”Mi-ar plăcea ca, într-o Românie ideală, aceşti oameni să poată trăi frumos, să fie respectați şi nu respinși. Psihic, o asemenea boală este greu de dus. Nu există campanii de informare şi cei aflați în această situaţie sunt în pericol în fiecare zi”, a spus Adda, pentru antena3.ro.
Artista i-a povestit lui Răzvan Simion prin ce a trecut, iar prezentatorul TV s-a emoționat până la lacrimi. Artista suferă de boala Lyme.
”Faptul că am scos anumite alimente care hrănesc ce am eu acum în organism m-au ajutat să țin cumva sub control și să nu ajung mult mai grav. Dacă eu nu țineam acel regim strict și nu luam vitamine, suplimente, eu acum nu eram cu tine pe canapea”, a mărturisit Adda în emisiunea de la Antena 1.
Adda a mai mărturisit faptul că medicii o trimiteau la psiholog, atunci când îi întreba pe aceștia de ce suferă.
”Eu am presimțit cumva ce am. Din octombrie anul trecut am tot întrebat doctorii. Mi s-a spus că sunt nebună, m-au trimis la psiholog. Mi-am dat seama când mi-a paralizat piciorul pe ambreiaj, nu am mai putut să îl ridic. Atunci mi-am dat seama despre ce e vorba. Sunt vie, vreau să trăiesc, să mă bucur de toate lucrurile din viața mea. Nu vreau să plâng”, a mai dezvăluit Adda.
Sursă foto: captură video Youtube, Instagram