ADDA nu mai arată aşa cum o ştiai! Iată cum şi-a schimbat artista look-ul
Cântăreaţa le-a arătat fanilor săi de pe Instagram, prin intermediul unei fotografii, că şi-a schimbat culoarea podoabei capilare, după ce s-a vopsit într-o nuanţă de blond-argintiu. Mai mult, ea şi-a scurtat părul, iar imediat prietenii virtuali au reacţionat când au observat schimbările. „Ce bine îţi stă!“ sau „Eşti superbă!“, au fost doar câteva dintre comentariile primite de artistă din partea fanilor.
Adda trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu soţul ei, Cătălin Rizea, căruia i-a dăruit un băieţel. Micuţul Alexandru a venit pe lume anul trecut, pe 22 octombrie, la numai trei luni de căsătoria părinţilor săi.