Adda, dezvăluiri despre problemele de sănătate cu care se confruntă: „Și eu m-am ascuns, dar nu mai am de gând” + Cum arată artista din cauza bolii
Cântăreața Adda se confruntă de mai bine de patru luni cu probleme de sănătate, care au făcut-o să devină foarte atentă la ea și nevoile ei. Artista a fost nevoită să-și schimbe stilul de viață și astfel a ajuns să arate ca la 20 de ani. Însă există și aspecte neplăcute cu care se confruntă, dar are grijă să-și păstreze optimismul și să învețe pe zi ce trece să se iubească și mai mult.
Adda și-a impresionat fanii când a împărtășit cu ei problemele de sănătate de care suferă. Și indiferent dacă are zile bune sau mai puțin bune, artista susține că a învățat să trăiască cu dermografism – boala cu care a fost diagnosticată – și nu se mai lasă pradă emoțiilor negative.
” 4 luni și ceva cu Dermografism. 4, din următoarele câteva, din următorii ani sau toată viața. Este o boală imprevizibila. Cu zile bune și zile mai puțin bune. Greu de tratat. Cele mai multe persoane care mi-au scris îl au de ani întregi, iar o mare parte dintre ele, mai ales femeile, sunt rușinate. Se ascund de ochii critici ai oamenilor, după haine. Nu îți afectează viața fizic. O afectează psihic pentru că lumea vorbește, batjocorește și mai e categoria “care știe leacul suprem”.
Adda: „Și eu m-am ascuns, dar nu mai am de gând”
Artista dezvăluie că a avut o bună perioadă în care a ascuns diagnosticul pus de medici. Nu era împăcată cu acest gând și nu putea vorbi despre asta. Acum însă, lucrurile stau total diferit, căci Adda nu mai are de gând să tacă și să nu abordeze acest subiect. Mai ales că și-a dat seama că nu se confruntă singură cu această boală și crede că vorbim despre acest diagnostic îi poate ajuta și pe ceilalți.
” Și eu m-am ascuns, dar nu mai am de gând. Nu e ceva ce trece cu o pastilă minune! Trebuie să ai mereu grijă să porți haine moi și largi, să nu te lovești, să nu te zgârii. Pentru că, dacă te atingi un pic, efectiv îți apar desene pe piele. Uneori apar și când nu faci nimic. „
” Eu, de exemplu, ața m-am trezit azi. Dragii mei, cei din aceeași barcă cu mine, hai să ne iubim fiecare detaliu de pe piele, să fim asumați și să nu ne mai ascundem. Să vedem partea bună – corpul nostru arată ca o operă de artă! „, a scris Adda pe Instagram.
VEZI ȘI ADDA, PE PATUL DE SPITAL! ARTISTA A AJUNS PE MÂINILE MEDICILOR DIN CAUZA UNEI ALERGII