Adda, atac de panică la Asia Express! Concurenta de la Antena 1 a izbucnit în lacrimi, în timpul unei probe: „Avem un copil de crescut”

Publicat: 04/03/2020 | 08:11

Competiția Asia Express devine din ce în ce mai grea pentru concurenții care s-au încumetat să participe. Adda a avut un adevărat atac de panică în timpul unei probe de caiac și a izbucnit în lacrimi, din cauza fricii pe care a simțit-o. Mai mult, cântăreața s-a temut de ce este mai rău și s-a gândit tot timpul la faptul că acasă o așteaptă un copil pe care trebuie să-l crească. 

Una dintre probele de la Asia Express a fost extrem de solicitantă pentru Adda, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic. Ea și soțul ei, Cătălin au urcat într-un caiac cu ajutorul căruia trebuiau să ajungă de la o insulă la alta. Din cauza faptului că afară era furtună în toată regula, Adda s-a panicat și s-a temut că niciodată nu o să-și mai vadă copilul.

La un moment dat, artista a izbucnit în lacrimi și i-a mărturisit lui Cătălin că se teme foarte mult pentru viața ei și că îi este extrem de frică.

„M-am gândit la Alex, l-am vizualizat și gata. Mi-e frică pentru că plouă! Iubire mi-e frică, îmi bag ****, mi-e frică rău! Știam că o să mă clatin foarte tare, îmi făceam griji…mă gândeam să nu ni se întâmple ceva, Doamne ferește, avem un copil de crescut. Nu mă mai mișcaaaa!!! Se auzeau tunete, erau valuri mai agitate…aveam două veste de salvare și atât, în Ocean…Oprește-te!” a spus Adda, extrem de nervoasă și panicată.

 

„Pune-te în barcă, cu fundul aici și cu picioarele aici, haide. Hai, iubire! Nu se întâmplă nimic, este totul în regulă. Trebuia să mergem noi doi în larg, de pe o insulă pe alta, fără niciun fel de ajutor. Nu suntem cei mai buni înotători…Le arăți tuturor că poți! Calmează-te, te rog. Stai calmă în scaunul ăla…” i-a replicat Cătălin, vedetei. Din fericire, cei doi au ajuns în siguranță pe malul celălalt și au mers mai departe, în competiția Asia Express.