Acuzaţii foarte grave la adresa lui Cristian Pomohaci! Un tânăr susţine că fostul preot l-a violat!

De: Cancan
Publicat: 04/09/2017 | 17:10

„Am fost violat în mare, nu puteam să zic nimic. La 13 de ani, de către Cristian Pomohaci. Ne-am pus în pat să dormim şi dintr-o dată a început să mă îmbrăţişeze, să mă atingă peste tot. Cu cine avea chef în seara asta, cu ăla mergea în cameră”, a declarat Cristian Bota la „Acces direct”.

Cristian Pomohaci a fost acuzat de corupere sexuală de minori şi a fost caterisit. Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoţie.

„În urma judecării cazului părintelui Pomohaci, Consistoriul Eparhial s-a pronunţat şi a hotărât caterisirea părintelui Cristian Pomohaci. Aceasta înseamnă pierderea preoţiei pentru totdeauna şi a posibilităţii de a ocupa un post în activităţile bisericeşti. Nu va mai putea îmbrăca haina preoţească. (…) Decizia a fost aprobată de ÎPS Irineu, este executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolit”, anunţa reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia. Cristian Pomohaci nu a contestat decizia.