Acuzații dure după accidentul de la filmările pentru ”Cursa”. Codin Maticiuc răspunde: ”Echipa se lupta la propriu să…”
În urmă cu doar câteva zile, un accident grav s-a produs pe străzile din Capitală, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Cursa”, regizat de Codin Maticiuc. Din fericire, în urma celor întâmplate, cei implicați în impact au scăpat cu viață. Însă, evenimentul și ce a urmat după a stârnit câteva reacții, printre care și cea a Soniei Simionov, fostă concurentă America Express și jurnalistă. Aceasta a avut câteva replici acide pentru Codin Maticiuc și echipa sa.
Un incident grav s-a produs duminică seara, 25 august, în București, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Cursa”, regizat de Codin Maticiuc. Accidentul a avut loc în jurul orei 22:00, pe Bulevardul Doina Cornea, aproape de Pasajul Basarab. Din cele cinci persoane aflate în cele două vehicule implicate, trei au fost rănite, iar două au primit îngrijiri la fața locului înainte de a fi transportate la spital.
(CITEȘTE ȘI: Accident la filmările pentru Cursa. Codin Maticiuc, primele declarații + 3 persoane au ajuns la spital)
„Comportament de maidan”
Așa cum spuneam, accidentul în cauză a avut loc în timpul filmărilor pentru un lungmetraj, iar la scurt timp de la impact mai mulți jurnaliști au ajuns la fața locului pentru a documenta ce s-a întâmplat. Ei bine, se pare că aceia din echipa de filmare a filmului nu au avut o atitudine prea potrivită în ceea ce îi privește pe reporterii și cameramanii de la fața locului, printre care se aflau și colegii Soniei Simionov.
Astfel, jurnalista nu s-a sfiit și i-a atras atenția lui Codin Maticiuc asupra celor întâmplate. Aceasta le-a bătut obrazul pentru atitudinea pe care au avut-o și a condamnat comportamentul deloc potrivit pe care l-au avut fața de jurnaliști.
„Apreciez orice om care încearcă să fac ceva bun pentru țara asta. În orice domeniu. Am apreciat și când am aflat că te implici în construirea unor spitale. Mă bucur că, în urma incidentului de ieri, toți cei implicați sunt bine. Mi-ar fi plăcut, însă, ca în echipa ta să fie toți oamenii mișto. Dar nu sunt. Cel puțin nu cei care, aseară, mi-au înjurat colegii reporteri și cameramani de toate neamurile și au aruncat cu apă pe ei ca să-i îndepărteze de acolo să nu filmeze locul. Țin neapărat să o amintesc pe „doamna blondă” care și-a îndemnat, cu voce tare, colegii masculi să le arate reporterilor de la fața locului p*** ca să aibă ce filma. Am parafrazat, ea a zis mai nasol.
Știi, oricât ar vrea unii sau alții să o recunoască, un eveniment ca cel de aseară reprezintă o știre din toate punctele de vedere. Străzi blocate, turnarea unui film cu resurse rar văzute, actori, plus un accident cu victime – toate se încadrează în definiția unei știri. Care să fi fost motivul pentru comportamentul de maidan al staff-ului tău? Aștept cu interes momentul în care se va dori promovarea acestui film. Probabil veți căuta și canalele de știri, nu? Trist. Foarte trist. Dezamăgitor chiar. Succes în toate! Sănătate colegilor!”, a fost reacția Soniei Simionov, în urma celor întâmplate.
Codin Maticiuc, replică pentru Sonia Simionov
Codin Maticiuc nu a rămas indiferent la reclamațiile făcute de Sonia Simionov și a prezentat întreaga întâmplare și în mediul online. De asemenea, acesta i-a oferit și replica jurnalistei, precizând că deși nu se afla la fața locului a înțeles că jurnaliștii au fost îndepărtați din perimetru pentru a permite accesul cadrelor medicale.
„Sonia Simionov săru’mâna.. N-am fost acolo dar eu am auzit că echipa se lupta la propriu să îndepărteze jurnaliștii ca să facă loc celor cu primul ajutor. Mă gândesc acum că adevărul e la mijloc. Măcar”, a fost răspunsul lui Codin Maticiuc.
De asemenea, în continuarea răspunsului său, Codin Maticiu a oferit și replica unei membre din echipa de filmare care se afla la fața locului. Aceasta i-a prezentat Soniei Simionov pe larg situația, precizând de asemenea că și atitudine reporterilor a lăsat mult de dorit. Astfel, între ei și echipa filmului s-a iscat un conflict.
„Dragă doamnă Sonia Simionov, cu tot respectul față de meseria dvs și cu toată înțelegerea că va doriți să surprindeți evenimente de genul, va rog să nu descrieți în modul acesta echipa filmului. Reporterii au ajuns într-un moment în care echipajele medicale încă verificau starea colegilor mei, un moment în care toți eram în șoc, un moment în care ne era frică pentru prietenii noștri. Am făcut tot ce s-a putut să împiedicăm presa în primul rând să surprindă vreun cadru cu vreunul dintre cei 3 colegi care au ajuns la spital.
Comportamentul de maidan nu s-a născut din partea echipei de filmare în șoc, ci atunci când unul dintre cameramanii dvs a țipat după colegul meu „du-te-n p*** mea, piticule” și de acolo snowball effect. Niciun fel de empatie sau compasiune…doar agresivitate, țipete și zero păsare pentru situația în care ne aflam. Da, poate la un moment dat nu a fost corectă nici reacția noastră, nu contest, dar cu siguranța nu pot pica de acord cu modul în care ne-ați descris.
Multe dintre familiile noastre au aflat de la știri, la o ora mai târziu de accident; nici măcar nu am apucat noi să-i asigurăm că suntem bine pentru că primul instinct a fost să ne ajutăm colegii și prietenii. Daca am greșit cu ceva, am fost din grija și încercarea de a proteja intimitatea celor implicați. Detaliile puteați să le acceptați și dimineață, așa cum s-a și întâmplat”, este mesajul transmis de Nora Hamad, care face parte din echipa de filmare a lungmetrajului.