Acum s-a aflat! Cei doi tineri morți în accidentul cumplit din Constanța erau fotbaliști
Doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, au murit în urmă cu două zile într-un accident rutier, provocat de un șofer care consumase băuturi alcoolice și sae urcase la volan. Tragedia a avut loc în apropierea localității Palazu Mare, din județul Constanța. Autorul accidentului, un tânăr de 22 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore. Victimele erau fotbaliști legitimați.
Vlad Andrei Alexandru a urcat băut la volan și a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Tulcea catre Constanţa, iar la un moment dat, ajungând la km 265, între localitățile Cogealac şi Taşaul, zona Palazu Mic din cauza neadaptării vitezei la configuraţia drumului, curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului a rezultat decesul la fața locului a șoferului și pasagerului din spate din al doilea autoturism, şi vătămarea corporală uşoara a șoferului primului autoturism şi pasagerului dreapta din cel de-al doilea autoturism.
Testat cu aparatul alcooltest, conducătorului auto care a provocat tragedia i s-a depistat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi tineri morți erau fotbaliști legitimați Dragoş Moraru (18 ani), şoferul autoturismului Logan, şi Adrian Cicîrîc (18 ani), pasager în aceeași mașină, au murit pe loc.
Şoferul vinovat de accident a scăpat doar cu ușoare răni la mâini.