În acest weekend, Liviu Dragnea s-a fotografiat alături de mai mulți cetățeni din Teleorman, județul natal. Iar, cu această ocazie, fostul lider politic a postat un mesaj pe Facebook. Recent, el și Irina Tănase s-au despărțit.
Liviu Dragnea a mers în Teleorman, județul natal, unde a vorbit cu cetățenii din două comune, dar și pentru a-și promova noul proiect politic, și anume Alianța pentru Patrie. În cursul zilei de duminică, acesta a stat de vorbă cu mai multe persoane din județul Teleorman, apoi s-au fotografiat împreună. Potrivit informațiilor, la data de 1 decembrie, formațiunea înființată de Codrin Ștefănescu, apropiatul lui Liviu Dragnea, avea filiale în toate județele. Formațiunea ar urma să-l propună pe Liviu Dragnea la prezidențiale.
”Mă bucur întotdeauna să fiu alături de teleormăneni. Sunt oameni calzi, buni, muncitori și sufletiști. De data asta, însă, mi s-a strâns inima auzindu-i… Se simt abandonați, lipsiți de speranță, împovărați de greutăți. Își duc traiul de pe o zi pe alta, la fel ca majoritatea românilor. Capul sus, oameni buni! Împreună, în Alianța Pentru Patrie, vom depăși aceste vremuri și vom reda României libertatea, respectul și bunăstarea pe care le merită! Să aveți o duminică binecuvântată!”, este mesajul scris de Liviu Dragnea pe rețelele de socializare, în dreptul unor imagini în care apare alături de cetățeni.
După ce CANCAN.RO a venit rând pe rând cu detalii ale „telenovelei” ce ține showbiz-ul cu sufletul la gură la ora actuală, despre infidelitatea Irinei Tănase, Liviu Dragnea a deschis cutia pandorei, atât cât se poate, și a mărturisit că atunci când ia o decizie, este bătută în cuie. De asemenea, fostul șef PSD a răspuns destul de iritat, semn că nu trece deloc printr-o perioadă bună.
„Păi de ce trebuie să comentez eu? Poate să apară orice, am spus-o și aseară: eu când iau decizii, le iau asumat, le iau ca să fie mai bine, atât mie, cât și celorlalți implicați, și mă țin de ele. Eu nu îmi discut viața privată și nu îmi spăl rufele în public în modul ăsta. Nu am făcut-o niciodată, credeți-mă. Și nu am mare respect, în general, pentru oamenii care fac așa ceva. Nu îmi stă în caracter.
Orice ar mai apărea, reacția mea va fi tot asta: sunt un om cu educație, am respect pentru viața privată a oamenilor și nu o să mă vedeți pe mine vreodată punându-mi mâinile în șold și comentând relațiile nimănui. Implicit, nici pe ale mele.
Din punctul ăsta de vedere, poate să apară un serial întreg, eu nu intru în acest joc pentru că este sub demnitatea mea de bărbat, de om cu educație, de om politic”, a spus Liviu Dragnea pentru corectnews.com.
Sursă foto: arhivă