Oana Cojocaru, iubita lui Irinel Columbeanu, are doar 21 de ani, însă dragostea nu ține cont de vârstă. Totuși, în ultima vreme au apărut zvonuri conform cărora cei doi vor merge pe drumuri separate. Mai ales că Oana și Irinel nu au mai fost văzuți împreună la evenimente mondene, așa cum se întâmpla înainte.
Dar, lovitură de teatru! Conform Viva!, mult discutatul cuplu este este cum nu se poate mai bine. Irinel și Oana au venit – ținându0se de mână – la prezentarea de modă a unei colecții marca Cătălin Botezatu. Cei doi au stat nedespărțiți pe tot parcursul serii, fiind foarte rezervați în ceea ce privește socializarea cu ceilalți invitați.
Irinel Columbeanu a povestit, pentru Kanal D, cum a cunoscut-o pe Oana Cojocaru.
”Eram la un Festival al Modei Europene, iar în acea seară, de 27 de aprilie, eu participam în calitate de spectator și am remarcat-o pe Oana, care defila pe scenă. Eu am reținut că avea o fustă albă, lungă, și privirea mea s-a oprit la fustă, după care am trecut mai sus, i-am reținut chipul și în acea seară am mai rămas puțin. După care, fiind în acea seară și aniversarea președintelui Fashion TV s-a servit și un tort, am stat mai mult, încercând să aflu mai multe amănunte… Am invitat-o inițial și pe fiica mea să meargă, dar a zis că nu vine, era cât pe ce să nu mă duc nici eu. A doua zi am făcut o postare pe Facebook-ul, intitulată «Moda și criptomonedele». Era un subiect controversat, iar la câteva zile am primit mai multe like-uri, printre care și de la o persoană pe nume Oana. Eu de obicei nu mă uit, dar așa s-a întâmplat atunci. Când am intrat pe profilul ei, am recunoscut că este chiar persoană pe care o căutăm. Nu îmi stă în obicei, dar am considerat că este politicos să îi cer prietenia și după vreo două ore am văzut că a acceptat-o, i-am dat un mesaj pe messenger prin care i-am mulțumit, iar apoi am continuat discuția”.