Acum e „bad boy” și plin de tatuaje, dar să vezi cum era Dani Mocanu înainte să fie celebru, când arăta NORMAL
”Bad boy” Dani Mocanu, plin de tatuaje și obișnuit deja cu ”aerul tare” al primelor locuri din topuri, oferă imagina unui ”băiat de băiat”, plin de mușchi și pus pe ”rele”. Totuși, manelistul – chiar dacă a avut unele probleme cu poliția, în trecut – își vede, liniștit, de muzică și este bucuros că poate ”detrona” artiști cu nume grele.
Spre surprinderea multora, manelistul Dani Mocanu se află pe primul loc în topuri, reuşind să surclaseze artişti recunoscuţi precum Smiley, Inna sau Andra. Astfel, Dani Mocanu Oficial se află pe primul loc cu 89,6 milioane de vizualizări pentru 19 clipuri şi aproape 928.000 de abonaţi. Totuși, nu mulți știu ce făcea Dani Mocanu înainte de a cunoaște celebritatea muzicală. Ei bine, manelistul de azi a cochetat cu… fotbalul înainte de a se apuca de muzică.
„Da, sigur, am fost căpitan la vârsta de 16 ani la Steaua, Steaua Bucureşti. Am jucat şi la FC Argeş la noi, când era FC Argeş la noi (…). Am jucat şi la Napoli”, a declarat manelistul în cadrul emisiunii emisiunii „Agenţia VIP” de la Antena Stars.
Dani Mocanu: ”Pe stilul meu muzical nu există concurență”
Dani Mocanu a dezvăluit – în emisiunea ”Agenția VIP” – care este rețeta succesului pe care îl înregistrează la nivel artistic. Pe primul loc între ”ingrediente”, spune celebrul manelist, se află munca.
“Sunt un simplu om care a muncit. Am încercat să îmi pun viața pe o foaie și să rup topurile. Secretul este să iubești ceea ce faci și să pui suflet, e inevitabil să nu vină și succesul. Înainte de toate, pui suflet. Provin dintr-o familie simplă, înainte eram fotbalist. Am jucat bine fotbal. E vorba și despre o strategie, trebuie să înțelegi ce apreciază publicul. În România publicului trebuie să îi dai ceva diferit, mai vulgar, mai modern. Pe stilul meu muzical nu există concurență. Eu de aproximatic jumătate de an nu am mai scos nici o piesă, doar dedicații și tot sunt pe locurile 2, 3 în trending”, a povestit Dani Mocanu.