Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Buzău, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Vaslui şi Galaţi, valabilă de joi de la ora 16.00 până sâmbătă la ora 12.00.
Codul portocaliu de inundaţii este valabil pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov, Buzău bazin superior (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Rm. Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Bârlad superior şi afluenţii săi din judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi, Bahlui – bazin superior – judeţul Iaşi, afluenţii mici aferenţi cursului inferior al Siretului şi cursului mijlociu şi inferior al Prutului (judeţele Vrancea, Galaţi şi Vaslui).
Avertizarea cod portocaliu de inundaţii intră în vigoare joi la ora 16.00 şi expiră sâmbătă la ora 12.00.
Totodată, este în vigoare o avertizare cod galben de inundaţii până sâmbătă la ora 18.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş, Argeş superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Buzău – bazin superior şi afluenţi (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Suceava, Moldova, Bistriţa (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Rm. Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Bârlad (judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia şi Başeu (judeţele Botoşani şi Iaşi), afluenţii mici aferenţi cursului inferior al Siretului şi cursului mijlociu şi inferior al Prutului (judeţele Vrancea, Galaţi şi Vaslui).
COD GALBEN şi PORTOCALIU şi de vreme rea
România se află sub atenţionare de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de azi, de la ora 13, până mâine, la ora 21.
În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în toate regiunile, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi izolat va cădea grindină. Se vor înregistra frecvent cantităţi de apă de 15…20 l/mp, iar în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali cantităţile de apă vor depăşi 40…50 l/mp.
De azi, de la ora 16, până mâine, la ora 18, intră în vigoare şi un cod portocaliu.
În intervalul menţionat în judeţele Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani ploile vor avea caracter torenţial şi se vor depăşi local 50 l/mp şi izolat, mai ales în zona de munte, 80…100 l/mp.