Un copil a legat o scrisoare de un balon şi a încercat să i-o trimită în ceruri tatălui său. Ce îşi doreşte de Crăciun
Copilul a ataşat scrisoarea la un balon pentru a ajunge „la ceruri”, dar aceasta a fost găsită de Stuart McCall, fost jucător al naţionalei de fotbal a Scoţiei. Stuart face acum tot posibilul să dea de autorul scrisorii pentru a-i îndeplini dorinţa.
„Bună, tati, îţi scriu doar să-ţi spun că îmi este dor de tine şi să îţi spun ce mai e nou. Sigur ştii că sunt la cămin pentru că mama e bolnavă şi pe mine ma doare urechea de luni. Mâine plecăm. Mi-e dor de şcoală şi de tine. Ştiu că eşti in Rai, dar eşti bine? Înainte să vin aici mi-am făcut lista de Crăciun. Îmi doresc să-mi scrii un bilet şi să-l pui sub pernă. Pe lista mea sunt ghete, mingea din Premier League, un echipament al Real Madrid şi un cub Rubik. Pa, tati! Te iubesc!”, a fost scrisoarea găsită de McCall.
“Este foarte trist, vrem să găsim copilul şi să îi dăm toate darurile cerute de la tatăl lui”, a spus McCall.