Traian Băsescu a declarat că în urmă cu două luni a fost ţinta unui atac cibernetic. Fostul preşedinte a făcut această dezvăluire în contextul scandalului Black Cube, izbucnit după ce doi foşti agenţi Mossad au fost arestaţi în România sub acuzaţia că ar fi spionat-o pe Laura Codruţa Kovesi.
„Mie acum vreo două luni mi s-a intrat în calculator. Am informat STS, au venit, s-a recuperat ce se putea recupera, în rest zeci de mii de fişiere distruse, poate şi sustrase. Se pare că în calculatorul tatălui doamnei Kovesi s-a intrat în luna martie. Aveam documente nesecrete în calculator, de exemplu rapoartele administraţiei prezidenţiale care oricum sunt publice şi care aveau semnificaţia lor pentru mine„, a declarat, potrivit rtv.net, Traian Băsescu