TRAIAN BĂSESCU: „Salut decizia Parchetului General de a se autosesiza după dezvăluirile făcute de Sebastian Ghiţă“
„Salut decizia Parchetului General de a se autosesiza în chestiunea dezvăluirilor făcute de Sebastian Ghiţă la România Tv”, a scris Băsescu pe Facebook.
Potrivit Biroului de presă al Parchetului General, procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz. Precizarea Parchetului vine ca urmare a vehiculării în mass-media a unor informaţii privind „posibile imixtiuni în actul de justiţie”, astfel cum a rezultat din înregistrarea făcută publică de fostul deputat Sebastian Ghiţă.
„În cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice prin materialul difuzat pe data de 3 ianaurie 2017 pe postul România TV. În această înregistrare, Traian Băsescu relata despre informaţiile pe care le primea în legătură cu cauze judiciare aflate în curs de soluţionare. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică”, se arată într-un comunicat al Parchetului transmis, miercuri.
Sebastian Ghiţă a prezentat, marţi, la România TV, o înregistrare audio care conţine un dialog ce ar fi purtat de Băsescu cu un interlocutor, fostul preşedinte afirmând că ar avea înregistrări cu Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi Camelia Bogdan.
Potrivit înregistrării prezentate de Ghiţă, cel care ar fi Traian Băsescu vorbeşte despre „stat mafiot” şi declară, răspunzând unei întrebări privind dosarul Voiculescu: „Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea: Mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau: Am vorbit cu Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urmă trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii. (…) Camelia Bogdan (…) a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!”.
În cursul zilei de miercuri, preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat că înregistrările prezentate de Sebastian Ghiţă sunt reale, dar editate de autor, fapt care creează unele confuzii, adăugând că nu s-a întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi nici nu a discutat cu aceasta despre dosarul lui Dan Voiculescu.
Băsescu a scris pe Facebook că înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului trecut.
„Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate, şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu). Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii şi, în mod deosebit, a SRI”, a completat Băsescu.