În această dimineaţă, fostul preşedinte al României Traian Băsescu a făcut prima declaraţie în ceea ce priveşte suspiciunea de spălare de bani pentru care este urmărit de către Parchetul General.
Fostul şef al statului, Traian Băsescu este urmărit penal de Parchetul General pentru spălare de bani în formă continuată. De asemenea, fostul preşedinte a amintit, într-o postare pe Facebook, că a primit NUP în 2012, iar dosarul a fost redeschis în 2015. Mai mult decât atât, Băsescu afirmă că se va prezenta la audieri în cazul în care va fi citat.
„Printr-o adresă a PICCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi respectiv 2002, urmare a unei reclamaţii făcută de domnul Ciuvică. Pentru corectă informare aduc la cunoştinţă că în acelaşi dosar, prin REZOLUŢIA din 25 iunie 2012 a PICCJ s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PICCJ . Pentru moment nu am fost citat la PICCJ. Cu certitudine, imediat ce voi fi citat mă voi prezenta în faţa procurorului de caz“, a fost prima declaraţie a lui Traian Băsescu în acest sens, pe care fostul şef de stat a făcut-o pe Facebook.