Traian Băsescu a avut venituri importante în perioada de după plecarea de la Cotroceni. Fostul preşedinte al României a adunat în aceşti doi ani de când nu mai este şef al statului peste 1,03 milioane de lei, potrivit declaraţiei de avere pe care a depus-o recent.
Peste jumătate din această sumă sunt bani pe care fiica sa, Ioana, i-a restituit tatălui, la un an de zile de când acesta a împrumutat-o.
90% din banii încasaţi de familia fostului preşedinte au luat drumul băncilor, fiind depuşi în depozite sau conturi curente, relatează stiripesurse.ro.
Băsescu susţine în declaraţia de avere că trăieşte cu puţin peste 1.000 de euro lunar împreună cu soţia sa, bani din care se hrăneşte, îşi acoperă cheltuielile lunare, îşi achită utilităţile curente aferente celor două vile pe care le are, efectuează deplasări în străinătate şi îşi finanţează campaniile politice.
În afară de cei 565.000 de lei pe care Ioana Băsescu i-a restituit tatălui său, Traian Băsescu a mai încasat o sumă importantă, de 172.095 de lei (38.000 de euro) în urma vânzării unui apartament din Constanţa.