Arhiepiscopia Tomisului a anunţat anularea procesiunii religioase şi a slujbei de Sfinţire mare a apei Mării Negre, programată a avea loc vineri în jurul orei 11.30, în Portul Tomis, anunţă Agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a declarat pentru AGERPRES că din cauza condiţiilor meteorologice s-a decis anularea tradiţionalei procesiuni religioase şi a slujbei de Sfinţire mare a apei Mării Negre, ce urma să se ţină în Portul Tomis.
Reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului a precizat că gerul a îngheţat până şi Agheasma Mare îmbuteliată în cele 17.000 de peturi, ce urmau să fie oferite credincioşilor, în cursul procesiunii de Bobotează.