Tatăl lui Florim Salam este condus joi pe ultimul drum, iar cinci preoţi vor ţine slujba de înmormântare. Lumea a început deja să se adune la vila manelistului pentru a aduce un ultim omagiu.
Florin Salam a închiriat un camion în care au fost puse sutele de coroane trimise de prietenii acestuia. La funeralii iau parte şi Roxana Dobre, iubita manelistului, dar şi Betty, fiica lui. ”În viaţă n-am avut altă alegere decât să fiu puternică”, a scris tânăra pe pagina ei de facebook.
Ioan Stoian, tatăl lui Florin Salam, suferea de cancer la gât şi a fost operat de urgenţă la o clinică dinstrăinătate. . Bărbatul a decedat marţi, în ambulanţă, în timp ce era adus acasă.