Tânăra din Iaşi care a murit în teribilul accident rutier din Spania, plânsă de profesori şi prieteni. Era o studentă de excepţie!

De: Cancan
Publicat: 21/03/2016 | 18:26

Veronica M. şi-a pierdut viaţa duminică într-un cumplit accident rutier, după ce petrecuse un weekend în Spania. Studentă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, aceasta era într-un autocar plin cu tineri plecaţi la studii prin programul Erasmus. Cei care au cunoscut-o pe Veronica o plâng acum pe aceasta cu lacrimi amare, însă nu doar familia şi prietenii suferă că nu o vor mai vedea pe tânără, ci şi profesorii pe care fata i-a avut. Cadrele didactice vorbesc cu mare respect despre Veronica şi nu le vine să creadă că aceasta nu mai este, fiindcă tânăra a avut mereu rezultate excepţionale.

În tragicul eveniment care s-a petrecut pe şoselele europene, au murit 14 persoane, pe când alte 43 au scăpat cu viaţă, dar au suferit răni grave. Veronica M. era masterandă în anul I la Facultatea de Geografie şi Geologie, în Iaşi, iar specializarea pe care o urma era cea de Turism şi Dezvoltare Regională. Pentru că îi plăcea foarte mult să călătorească, Veronica a plecat printr-o bursă Erasmus în Spania, unde urma un stagiu la Universitatea din Barcelona.

Studenta din Iaşi a murit în terbilul accident rutier care s-a petrecut în Spania

În momentul în care s-a produs impactul, pe lângă localitatea Freginals, din provincia Tarragona, autocarul în care se afla şi studenta ieşeancă s-a izbit într-o maşină şi s-a răsturnat. Prinsă alături de alţi răniţi printre fiarele contorsionate, Veronica nu a mai putut fi salvată şi a decedat la scurt timp de la producerea teribilului accident. Aşa că fata pe care toată lumea şi-o amintea cu zâmbetul pe buze şi mereu veselă, a închis ochii pentru o ultimă dată.

Mai mult decât atât, prietenii tinerei sunt în doliu, iar peste câteva zile atât familia, cât şi cunoscuţii o vor conduce pe aceasta pe ultimul drum. De la tristul eveniment probabil nu vor lipsi nici profesorii pe care tânăra i-a avut, cei care au avut pentru aceasta doar cuvinte de laudă şi stimă.