Spune că a sesizat mai multe nereguli. Adriean Videanu, audiat la DIICOT în dosarul “Romgaz-Interagro”

De: Cancan
Publicat: 22/03/2016 | 16:18

Videanu a declarat că după ce i-a fost schimbată încadrarea din suspect în inculpat, a luat decizia de a face o declaraţie în dosar întrucât a sesizat o serie de nereguli. El a arătat că astfel doreşte să aducă în faţa procurorului toate lămuririle necesare.

Fostul ministru a fost audiat la DIICOT şi în 17 martie, atunci când procurorii i-au prezentat toate acuzaţiile şi l-au anunţat că va fi trimis în judecată în dosarul “Romgaz-Interagro”. Videanu, ministru al Economiei în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, va fi trimis în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare. Şi omul de afaceri Ioan Niculae a fost în 18 martie la DIICOT, el fiind urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu, sustragere de sub sechestru şi spălare de bani.