E scandal în familia lui Fane Spoitoru înaintea înmormântării! Trupul neînsufleţit al cunoscutului interlop va fi repatriat, marţi, din Israel, dar nici până azi, soţia şi rudele lui Spoitoru par să nu fi căzut de acord în privinţa locului de veci.
Cu puţin timp înainte să se stingă din viaţă, Spoitoru i-ar fi cerut soţiei lui, Elena, să fie înmormântat în aceeaşi criptă din Cimitirul Bellu, unde se află depusă şi mama lui. ”Fane a spus nu o dată că vrea să fie îngropat lângă mama lui, la Bellu, dar Elena ar vrea să-l îngroape în alt cimitir, la Dudeşti!”, ne-a mărturisit sursele noastre. Chiar dacă s-a anunţat că interlopul îşi va duce somnul de veci în Bellu, nevasta ar căuta pe ultima sută de metri să schimbe locul înmormântării.
De altfel, rudele lui Fane Spoitoru o acuză pe Elena că a încercat tot timpul să-l îndepărteze pe interlop de familie. Nici acum tensiunile existente nu s-ar fi risipit, ba dimpotrivă. ”Nu ştim de ce nu vrea Elena să-i respecte ultima dorinţă lui Fane. E păcat să fie îngropat în altă parte, dacă el a cerut să fie pus cu mama lui! Dar aşa a făcut mereu Elena. Şi cât trăia Fane îi băga tot felul de prostii în cap doar ca să-l ţină din scurt. Nu ştim ce urmăreşte însă va ieşi scandal mare dacă nu ascultă şi la rudele lui”, ne-au mai declarat aceleaşi surse.
A murit în Israel
Fane Spoitoru a murit la vârsta de 57 de ani într-un spital din Israel. El fusese internat acolo luna trecută, din cauza unor probleme grave de sănătate. În 2009, după ce a părăsit penitenciarul Rahova, el a fost diagnosticat cu o boală necruţătoare. Iniţial, a fost operat la Constanţa şi părea să-şi recapete sănătatea. La finalul anului trecut, boala lui a recidivat, iar starea lui Fane Spoitoru s-a agravat de la o zi la alta.
Fane Spoitoru a devenit cunoscut în 1992, în urma unei răfuieli care a avut loc în faţa faimosului club ”Vox Maris” din Bucureşti, când i-a tăiat mâna unui poliţist cu sabia. În 1996, a fugit în Canada fiind, la acea oră, cel mai căutat infractor român. În 1997, el a fost condamnat în lipsă la 9 ani de închisoare, iar în 2000 canadienii l-au expulzat. Predat oficialilor de la Bucureşti, Fane Spoitoru a fost eliberat condiţionat în octombrie 2003. În 2004 s-a căsătorit cu Elena, fostă picoliţă la ”Sexy Club”.
Bogdan Gâlcă, Adrian Nicolae