Soţia ”Spaimei Moldovei” vorbeşte despre revoltele din închisoare. ”Adrian…”
”Procurorii au stabilit că nu a avut nici o implicare în revolte şi e nevinovat” a declarat pentru CANCAN.ro Ramona, soţia lui Adrian Corduneanu. ”Beleaua” a scăpat de aceste acuzaţii dar se află în continuare în penitenciar. Adrian Corduneanu a fost condamnat la trei ani de închisoare într-un dosar de şantaj dar sentinţa nu este definitivă. Interlopul se află în arest preventiv într-un alt dosar deschis în luna aprilie. Între 10 şi 20 iulie, zeci de condamnaţi nu au mai respectat programul din închisoare, s-au bătut cu gardienii şi s-au urcat pe acoperişul penitenciarelor pentru a protesta pentru condiţiile de viaţă din puşcării. Deţinuţii au refuzat hrana oferită de la cantină.
Totul a început la penitenciarul din Iaşi, după câteva controale inopinate în celulele liderilor lumii interlope. O altă nemulţumire a fost verificarea strictă a pachetelor primite de acasă, pentru că gardienii ştiau că primesc pachete pe numele altor deţinuţi, pentru ocolirea regulamentului. Lunar, fiecare deţinut are voie să primească un singur pachet de la rude sau prieteni cu o greutate de 10 kilograme plus şase kilograme legume şi fructe. Liderii din puşcării primesc lunar şi câte 4-5 pachete trimise altor condamnaţi. (Gabriel Niculescu)