O femeie care şi-a dorit să aibă buzele la fel de pline precum ale Angelinei Jolie a trecut prin drama vieţii sale, după ce a apelat la chirurgie estetică, însă timp de 10 ani nu a putut să îşi mai închidă gura cum trebuie.
O tânără de 30 de ani, din Statele Unite ale Americii şi-a dorit dintotdeauna buze mai pline, precum ale actriţei hollywoodiene Angelina Jolie, însă o operaţie estetică a desfigurat-o pe femeie. Keara a vrut să îşi facă un cadou de Crăciun, care să o facă să se simtă mai bine imediat după o despărţire care i-a dat viaţa peste cap, aşa că a apelat la chirurgie estetică pentru a da o formă nouă buzelor.
Doar că operaţia nu a decurs aşa cum se aştepta, nu a avut buzele identice cu cele ale Angelinei Jolie, iar timp de 10 ani nu a mai putut să îşi închidă gura sau să mănânce ca un om normal. Într-o emisiune televizată, Keara a povestit că a urmat sfatul unei asistente, care i-a sugerat să îi fie injectat silicon în buza de sus. Imediat după intervenţie, ce a urmat a fost un adevărat coşmar, asta pentru că femeii i s-au umflat ambele buze în interior, iar acestea au continuat să crească în fiecare an, timp de 10 ani.
Abia după ani în şir în care şi-a dorit să arate precum Angelina Jolie, Keara a decis să apeleze din nou la bisturiu, scrie publicaţia The Sun. După mai multe şedinţe în care s-a consultat cu medicii, femeia de 30 de ani a fost de acord să fie operată. Totodată, chirurgii plasticieni care au operat-o au descoperit că tânăra suferea de „granuloma“, iar din această cauză ţesutul buzelor continua să crească fără oprire, ca o reacţie adeversă la substanţa care i-a fost injectată femeii.