Sfaturi pentru a obţine o siluetă perfectă!

De: Cancan
Publicat: 20/11/2016 | 23:21

În fiecare zi micul dejun va fi acelaşi şi poate fi format din: câteva fructe (2 mere sau pere, piersici) sau un suc natural (fară adaos de zahăr). Fructele pot fi consumate şi ca gustări între mese, în fiecare zi a dietei. Aveţi grijă însă să mâncaţi fructele cu cel puţin ora înainte de masă.

Iată ce puteţi mânca la prânz şi cină, în fiecare dintre cele patru zile:

Prima zi – Proteine

În prima zi puteţi consuma orice tip de carne (pui, curcan, vită, porc, peşte, etc) cu condiţia ca aceasta să fie fiartă sau facută la grătar. Pentru diversitate, puteţi înlocui carnea cu 3 ouă fierte, diferite tipuri de brânză sau caşcaval şi iaurt.
Ca garnitură sau completare, puteţi pregăti o salată din legume proaspete, o supă simplă, de legume, sau puţină pâine.
La cină puteţi respecta aceleaşi reguli, însă porţiile trebuie să fie mai mici. Evitaţi supele şi pâinea.

A doua zi – Amidon

A doua zi este dedicată cerealelor şi carbohidraţilor: cereale, rădăcinoase, legume. Puteţi alege dintre orice feluri de legume şi verdeţuri, orez, arpacaş şi alte cereale. Completaţi cu supă de legume sau sosuri uşoare, suc de roşii sau o felie de pâine integrală. Uleiul este interzis, iar seara puteţi păstra acelaşi meniu, însă porţiile vor fi mai mici.

A treia zi – Carbohidraţi

Ziua de răsfăţ ne permite să consumăm produse de patiserie, prăjituri sau tort, cozonac, pizza, paste. Veţi fi uimite să aflaţi că în această zi, o bucăţică de ciocolată neagră este obligatorie, pentru că ajută la îmbunătăţirea funcţionării inimii, iar un consum în cantităţi mici de ciocolată neagră ajută chiar şi la scăderea colesterolului.

A patra zi – Vitamine

Această zi din programul dietei Rina este dedicată fructelor, nucilor, seminţelor şi legumelor. Sunt ideale legumele proaspete, în salate şi sucurile naturale de fructe sau legume. Porţiile de nuci şi seminţe nu trebuie să fie foarte mari.

Timp de 3 luni, se repetă acest ciclu de 4 zile de regim. 

Cele mai importante reguli sunt:
– nu trebuie să sariţi peste niciuna dintre zilele dietei şi nu trebuie să încălcaţi regulile de alimentaţie disociată
– ca lichide, puteţi consuma apă, ceaiuri si cafea neîndulcite; ideală este însă apa, datorită rolului de detoxifiere
– fiecare aliment care este recomandat în timpul acestei diete are un rol important în buna funcţionare a organismului, din acest motiv trebuie sa nu le omiteti
– în zilele în care consumaţi proteine păstraţi un interval de circa 4 ore între prânz şi cină, în zilele în care consumaţi amidonuri şi carbohidraţi păstraţi un interval de minim 3 ore între prânz şi cină, iar în zilele în care consumaţi vitamine puteţi mânca din 2 în 2 ore.

Răzvan Sava