În urmă cu puţin timp, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a răspuns la o solicitare vizând clarificarea situaţiei celor peste 700 de ofiţeri apăruţi în timpul ministeriatului lui Gabriel Oprea la Apărare.
Peste 700 de persoane au fost avansate în grad ilegal în timpul mandatului lui Gabriel Oprea, iar lista titlurilor militare nemeritate a fost făcută publică în 2012 de către succesorul lui Oprea la Ministerul Apărării, generalul Corneliu Dobriţoiu (7 mai – 22 decembrie 2012). La vremea respectivă, deconsiprarea falsului grosolan a stârnit un imens scandal, dar situaţia exactă a măsurilor luate de minister împotriva impostorilor „născuţi“ de Gabriel Oprea n-a fost cunoscută în detaliu.
Ministrul Dobriţoiu a determinat în 2012 constituirea unei comisii pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintarea în grad a ofiţerilor în rezervă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Printre beneficiari s-au numărat în special politicieni, dar şi oameni de afaceri, sportivi sau chiar jurnalişti. Controlul a stabilit că s-a încălcat legea, dispunându-se revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din anii 2011 şi 2012.
Fostul director al Serviciului de Informaţii Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 27 aprilie 2011 şi degradat după anchetă, „prin ordin al şefului Statului Major General“ rămânând cu gradul de maior în rezervă.
La rândul său, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, avansat colonel în octombrie 2011, a rămas doar cu gradul de locotenent în retragere, dovadă că în respectiva avansare „s-au ars etape“. Nici Isărescu n-a renunţat la grad bunăvoie în urma scandalului public.
Din lista avansaţilor ilegal a făcut parte şi actuala şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, căreia i s-a acordat în octombrie 2011 gradul de locotenent-colonel. Kovesi era Procuror General al României şi, la solicitarea sa, Statul Major General a revocat ordinul de înaintare în grad. Drept urmare, Kovesi a fost scoasă din evidenţa militară, fiind considerată „cetăţean fără obligaţii militare“, scrie ziarul Adevărul.