Preşedintele Klaus Iohannis a numit, vineri, doi noi adjuncţi ai directorului SRI, respectiv colonelul Romeo-Cristian Bizadea şi generalul de brigadă Adrian Ciocîrlan, aceştia urmând să preia funcţiile de la 1 august.
Analistul politic Cozmin Guşă a apreciat faptul că numirea celor doi noi directori în cadrul Serviciului Român de Informaţii reprezintă un semn foarte bun, pe mai multe planuri. „Din punctul meu de vedere, doi directori noi înseamnă schimbări majore la vârful SRI, dacă vorbim de directori adjuncţi, pentru că din câte ştiu eu, e vorba de conducerea operativă, ori asta inseamnă un birou activ, format din 5 persoane. Două persoane noi în conducerea operativă a SRI înseamnă o schimbare importantă. Nu doar pentru că e vorba de SRI, ci şi pentru că este instituţia statului cea mai solidă din România şi cea mai bine consolidată. Sunt doi oameni tineri, 42 de ani, mă uit pe CV-urile lor.
E un semn de reformă clară. Sunt excluşi biologic de la vreo bănuială de apartenenţă la fosta Securitate, un lucru cu care atât SRI, cât şi celelalte servicii s-au bătut ani buni. E totuşi o consolidare clară a autorităţii lui Hellvig, directorul SRI, şi a influenţei lui Klaus Iohannis, este un lucru clar. Hellvig se doveeşte că e un jucător sofisticat şi constructiv, lucru pe care l-am observat de câte ori am analizat activitatea dânsului”, spune Cozmin Guşă.