O explozie s-a produs joi într-un centru comercial din Focşani, iar potrivit directorului Ambulanţei Focşani, deflagraţia ar fi fost provocată de un dispozitiv mobil, într-o sală de cinema.
UPDATE 14.14
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Popeşti, judeţul Vrancea, a ajuns la spital, joi după-amiază, după ce o bucată din izolaţia tavanului unei săli de cinema dintr-un mall din Focşani i-a căzut în cap, în timp ce acesta era evacuat de pază, iniţial fiind anunţată o explozie în incintă. Reprezentanţii Poliţiei Române au declarat, pentru MEDIAFAX, că bărbatul a fost lovit de o bucată din izolaţia tavanului unei săli de cinema. Totul s-a petrecut în timp ce acesta era evacuat de agenţii de pază din incintă. „Din primele cercetări, este vorba despre un bărbat care a intrat în spaţiul de cinema de la mall, deşi nu era program cu publicul. A fost văzut de femeia de serviciu care a venit şi i-a cerut să părăsească locul, bărbatul nu s-a supus, ea a chemat firma de pază. Au venit mai mulţi agenţi. Bărbatul a devenit recalcitrant. Agenţii au încercat să-l imobilizeze pentru a-l putea scoate afară. La câteva minute după ce a fost imobilizat, o bucată din izolaţia tavanului s-a desprins şi s-a prăbuşit, atingându-l pe bărbat, dar şi pe unul dintre paznici“, au declarat poliţiştii. Din primele cercetări, nu a fost nicio explozie.
O singură persoană a fost rănită, fiind vorba despre un bărbat de 30 de ani. Potrivit Antena 3, o bucată din tavan ar fi căzut în urma deflagraţiei. Potrivit jurnaldevrancea, un bărbat ar fi detonat un dispozitiv exploziv., însă informaţia nu este confirmată oficial până acum. Alarma a fost dată în urmă cu câteva minute, iar toţi clienţii hipermarket-ului au fost evacuaţi de urgenţă. Mai multe maşini de poliţie sunt în zonă. Un bărbat cunoscut cu afecţiuni psihice, ar fi forţat intrarea în sala de cinema şi a fost chemată poliţia, însă nu se cunoaşte până acum ce s-a întâmplat cu exactitate.
Directorul Serviciului de Ambulanţă, Vitalie Beţişor, a declarat, pentru Adevărul, că un bărbat de 30 de ani a fost rănit, rănit, are traumatisme faciale uşoare, este conştient şi în stare bună. El le-a a spus medicilor că i-a explodat telefonul în faţă. „Mă îndoiesc că asta s-a întâmplat“, a mai spus Vitalie Beţişor.”„Referitor la incidentul de la mall- ul din Focşani, a fost anunţată echipa pirotehnică din cadrul SRI, care este în acest moment prezentă la faţa locului şi investighează”, au declarat reprezentanţii SRI.
STIRE IN CURS DE ACTUALIZARE
Citeste mai mult: adev.ro/od6iuc
Citeste mai mult: adev.ro/od6iuc