Românul răpit în Nigeria a fost eliberat! Care este starea lui

De: Cancan
Publicat: 13/10/2016 | 08:57

Ministerul Afacerilor Externe informează, într-un comunicat dat publicităţii miercuri seară, că cetăţeanul român răpit în Nigeria luni a fost eliberat, mulţumind instituţiilor participante la Celula de Criză şi autorităţilor nigeriene pentru implicare şi sprijinul oferit în acest caz, anunţă RomâniaTV.

„MAE foloseşte acest prilej pentru a reitera recomandarea fermă adresată cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict/cu risc major de securitate de a contacta cea mai apropiată misiune diplomatică a României pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de o asistenţă şi protecţie consulară cât mai eficientă. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea fermă de consultare a informaţiilor postate pe site-ul MAE, la secţiunea Sfaturi de călătorie”, arată ministerul.

Ionuţ Vâlcu, purtătorul de cuvânt al MAE, a declarat, miercuri seară, că românul răpit luni este, în prezent, în siguranţă şi că familia acestuia a fost informată în permanenţă despre starea sa şi despre demersurile făcute pentru salvarea lui. Întrebat dacă a fost plătită vreo răscumpărare pentru eliberarea acestuia, Ionuţ Vâlcu a spus că statul român nu plăteşte astfel de răscumpărări. Ionuţ Vâlcu a mai spus că astfel de operaţiuni sunt făcute „cu maximă discreţie şi maximă precauţie”.