Românul dispărut în urma atentatului de la Nisa, găsit mort
„Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret decesul unui cetăţean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei dată dispărută anterior. Autorităţile franceze au confirmat decesul. Procedura de identificare a corpului neînsufleţit al victimei de cetăţenie română, efectuată de către autorităţile franceze, s-a finalizat în urmă cu puţin timp, cu sprijinul autorităţilor române”, informează MAE, printr-un comunicat de presă. Copilul şi mama sa au fost identificaţi printre răniţi, aflându-se internaţi în două spitale din Nisa, iar starea lor de sănătate evoluează pozitiv. Potrivit Mediafax, reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia şi consulul onorific la Nisa se află alături de familia cetăţeanului român decedat, acordând în continuare sprijinul necesar.