Românii din reportajul Sky News au fost puşi sub control judiciar!
Ulterior, Poliţia Română a informat că, din primele verificări efectuate cu sprijinul celorlalte instituţii din sistemul de securitate naţională, a rezultat că armele prezentate în reportajul Sky News fac parte din categoria armelor de vânătoare. Schimbare de decizie în cazul celor trei români care apar în reportajul Sky News! Curtea de Apel Bucureşti a înlocuit măsura arestării preventive cu cea a controlului judiciar pentru 60 de zile, scriu cei de la stiripesurse.ro. Cu toate acestea, Mediafax anunţă că hotărârea poate fi atacată de procurorii DIICOT la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cei trei români, Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics şi Levente Pantics, au fost arestaţi preventiv în urmă cu trei săptămâni, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Aceştia sunt acuzaţi de complicitate la „comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională”. Pentru această infracţiune, cei trei bărbaţi riscă până la cinci ani de închisoare. Cei trei sunt acuzaţi şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.