România a fost exclusă de la Eurovision!
România nu mai are dreptul de a participa la Eurovision 2016, a anunţat, vineri, European Broadcasting Union (EBU), din cauza datoriilor neplătite de televiziunea publică. România nu va participa, în 2016, la competiţia Eurovision, pe fondul datoriilor pe care TVR nu le-a plătit către European Broadcasting Corporation, scrie news.ro.
Potrivit site-ului organizatorilor, televiziunea publică nu şi-a plătit, în mod constant, datoriile, cuantumul acestora fiind de 16 milioane de franci elveţieni.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, declarase, miercuri, că subiectul datoriilor TVR către Eurovision este în atenţia prim-ministrului, care poartă discuţii cu ministrul Finanţelor şi cu cel al Culturii, sperând să poată da un răspuns instituţiei până la finalul săptămânii.
„Subiectul este în atenţia noastră. Nu am un răspuns să vă dau, dar este în atenţia noastră şi se discută. Premierul discută şi cu ministrul de Finanţe şi ministrul Culturii să vedem ce răspuns putem da acestei solicitări”, a spus Suciu, întrebat despre solicitarea EBU de a primi din partea autorităţilor precizări cu privire la situaţia datoriei.
Dan Suciu a fost întrebat şi dacă Guvernul se va încadra în termenul limită solicitat de EBU, de până la finalul acestei săptămâni, el afirmând că Executivul „speră” să rezolve situaţia până atunci.
Televiziunea Română a anunţat sâmbătă că a primit o notificare verbală din partea reprezentanţilor European Broadcasting Union, cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume, potrivit căreia, din cauza datoriilor acumulate în ultimii opt ani la EBU de către TVR, ce depăşesc 10 milioane de euro, România riscă să nu fie acceptată pe scena Eurovision.