Remus Truică a divorţat! Cele două fetiţe rămân la…

”Cinci ani fără o lună. Atât de mult a durat. Dar s-a terminat, în sfârşit. Am contestat în permanenţă competenţa franceză în a soluţiona divorţul a doi cetăţeni români, născuţi şi căsătoriţi în România, având doi copii născuţi şi crescuţi în România. Am fost condamnat de instanţele româneşti pentru „răpire internationala de copii”. În sensul că am răpit fetiţele mele, dintr-o insulă din Caraibe, unde au locuit cu mama lor circa două luni şi le-am adus acasă, la Snagov, unde au trăit şapte ani non-stop (fac o paranteza, spunând că mă bucur extraordinar de mult pentru decizia instanţelor în ceea ce o priveşte pe d-na Anamaria Nedelcu. O ţară trebuie să-şi apere cetăţenii !)”, spune Remus Truică. Milionarul a vorbit şi despre ceea ce s-a întâmplat în această perioadă. ”Pe data de 17 iunie 2011 am intrat, pentru prima dată în viaţă, într-o sală de Tribunal. Eram chemat de către fosta mea soţie, printr-o cerere de divorţ. Se petrecea în partea franceză a insulei St. Martin. Nu pot descrie niciodată turbulenţa acelor momente. Perioada februarie 2011 – începutul lui 2014 a fost cea mai urâtă perioadă din viaţa mea. Uitându-mă acum înapoi, nu mă regăsesc acolo, mi se pare că nu eu am trăit acele momente. A fost îngrozitor ! Fosta mea soţie a deschis atunci, în iunie 2011, şirul unei lungi relaţii între mine şi sălile de judecată. Zeci de plângeri penale, denunţuri, procese civile de toate felurile – în total peste 100 de acţiuni. Nu îmi venea să cred că, aproape săptămânal, primeam câte o nouă citaţie. Toate acestea cumulat cu sutele de articole în care „fosta” mă descria în cel mai epic mod cu putinţă. Am fost trecut prin toate – de la violenţă la amantlîcuri, de la pierderi de sarcină la boli venerice, de la răpire internaţională de copii la cereri pentru decăderea mea din drepturile părinteşti. Sincer, atâta mizerie nu am crezut că pot trăi.

Dar, iată că după cinci ani, pe terenul de joc ales de dânsa şi puternic contestat de către mine, am scăpat. Pot spune că decizia judecatorului din Basse Terre este una înţeleaptă, îndreptată în special spre interesul copiilor mei. Datorită faptului că nu pot ieşi din casă, deocamdată, judecătorul a stabilit reşedinţa copiilor la mamă. Din lectura deciziei, atât eu cat şi avocatul meu francez, bănuim că reşedinţa copiilor ar fi putut fi uşor stabilită la tată, în România, dacă nu mă confruntam în această perioada cu acest tip de restrângere a libertăţii mele. (dar înţeleg situaţia în care mă aflu – eu şi alţi 23 de inculpati. Nimic nu este prea mult atunci când numărul doi în stat „trebuie” prins în chingile penalului…). Sper ca viaţa copiilor mei, a bunicilor lor, a mea, să reintre în normalitate. Acum, fetiţele mele vor putea veni în ţară lor şi îşi vor revedea bunicii, verişoara, celelalte rude”, a mai spus el.