RAREŞ BOGDAN a primit o veste bună de Sărbători! A primit o carte de colecţie de la un preot, a făcut un apel în direct pentru retipărirea ei, iar acum…

De: Cancan
Publicat: 28/12/2016 | 12:37

Cartea se numeşte „Biserica Românească din Nord-Vestul Ţării sub Ocupaţia Horthystă (1940-1944)” şi a fost prezentată de Rareş Bogdan în emisiunea Jocuri de Putere, iar realizatorul a făcut un apel în direct pentru a fi reeditată. „Ea vorbeşte, şi nu întâmplător v-o arăt, despre biserica românească din nord-estul ţării despre biserica hortistă între 1940 şi 1944. Dacă citiţi această carte veţi vedea cum acest popor e mai mult decât tolerant şi niciodată în istoria sa nu a acţionat altfel decât cu respect pentru valorile naţionale”, a spus Rareş Bogdan.

„La Săpânţa ţăranii au fost bătuţi cu frânghii ude şi puşi să îşi sape mormântul imitându-se procedeele de pe timpul terorii albe de pe timpul revoluţiei lui Horea pe Valea Vişeului. Mai multe sate au fost incendiate, 7 la număr, în Borsa toţi românii au fugit în păduri, fiind ameninţaţi că vor fi omorâţi, mulţi ruteni şi români schinguiţi de teroare s-au refugiat. Pentru ca istoria să nu se mai repete fac un apel tuturor oamenilor de buna credinţă care cred în recuperarea istoriei să tipărim împreună această carte pentru ca tinerii, indiferent de etnie, să ştie ce s-a întamplat pe teritoriul acestei ţări”, a mai adăugat Rareş Bogdan.

Iată că dorinţa realizatorului TV s-a îndeplinit, fiindcă cei de la Editura Mihai Eminescu l-au anunţat că vor reedita cartea respectivă în 10.000 de exemplare, pe cheltuiala proprie şi vânzare fără profit, felicitându-l pe Rareş Bogdan pentru iniţiativa lăudabilă.

(Georgiana Laciu)