Proteste anti-Ciorbea la Universitate. Ce vor manifestanţii

De: Cancan
Publicat: 11/01/2017 | 21:06

Oamenii sunt nemulţumiţi de iniţiativa lui Ciorbea de a ataca la Curtea Constituţională o lege din 2001 care îi împiedica pe cei condamnati penal să facă parte din guvern. Această lege nu i-a permis lui Liviu Dragnea să fie numit prim-ministru.

În jur de 200 de oameni s-au strâns la kilometrul 0, acolo unde i-au cerut demisia lui Ciorbea. Protestul a fost organizat pe Facebook, dar nu a strâns 130.000 de oameni, aşa cum se spera pe reţelele de socializare. Protestatarii au scandat: „Vrem justiţie, nu corupţie”, „Demisia”, „Jos Ciorbea”. Şi la Cluj s-au strâns câteva sute de oameni pentru a protesta împotriva lui Victor Ciorbea.

(Gabriel Niculescu)