Protest extrem în Capitală! Două femei s-au urcat pe un bloc şi cer…

De: Cancan
Publicat: 24/07/2016 | 17:42

După-amiaza de duminică pare să fie marcată de un protest extrem, după ce doua femei, dintre care una însărcinată în opt luni, au urcat pe un bloc din Capitală, de unde refuză să mai coboare. Din câte se pare, motivul protestului l-ar reprezenta soţii lor, care au fost condamnaţi la peste 15 ani de închisoare pentru tâlhărie, iar mai apoi pentru jaf armat. Femeile sunt din judeţul Neamţ şi cer condiţii mai bune pentru soţii lor încarceraţi.

Cele două femei au venit la Bucureşti pentru a depune o plângere, dar, spun ele, nu au fost ascultate, aşa că au recurs la această măsură extremă, scriu cei de la ştiripesurse.ro. Femeile s-au urcat pe o clădire cu şapte etaje. Una dintre femei este însărcinată în luna a opta.

Echipele de negociatori ale Poliţiei Capitalei sunt aici şi încearcă să le convingă pe femei că nu aceasta este soluţia pentru problemele lor şi chiar dacă vor să facă publică problema lor, se poate discuta, dar nu este nevoie de astfel de gesturi.