Procurorii ţin la secret un mega-dosar! De ce ascunde Parchetul o operaţiune de 16 milioane E

De: Cancan
Publicat: 13/01/2017 | 17:10
Poliţiştii şi procurorii au făcut joi 47 de perchezitii

UPDATE 19.00. Procurorii au anunţat că a fost arestat o persoană în acest caz, însă nu au precizat care sunt firmele vizate, dar şi ceilalţi învinuiţi. ”În cursul zilei de astăzi, inculpatul Dumitrache Lucică a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cererea procurorilor fiind admisă. De asemenea, în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi faţă de un număr de 9 administratori ai unor societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii mai sus menţionate, faţă de 6 dintre aceştia dispunându-se de către procurori măsura preventivă a controlului judiciar. Probele administrate au relevat faptul că inculpatul Dumitrache Lucică a creat un circuit financiar complex, format din aproximativ 30 de societăţi comerciale cu comportament fiscal de tip „fantomă”, care emiteau facturi fiscale prin care se atesta efectuarea de operaţiuni nereale. Acestea se înregistrau în contabilitatea firmelor ce alimentau acest circuit evazionist pe cheltuieli, în speţă cele 9 societăţi comerciale ce activau în domeniile anterior precizate.Totodată, după retragerea din conturile societăţilor comerciale a sumelor încasate, o parte din bani se restituia celor nouă inculpaţi ce aveau calitatea de administratori ai firmelor”, arată procurorii.

Joi dimineaţă, Parchetul General a remis presei un comunicat în care se anunţa operaţiunea de amploare. ”În cursul zilei de astăzi, 12 ianuarie 2017, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, poliţişti ai Poliţiei Sectorului 1 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, precum şi lucrători ai Serviciului de Acţiuni Speciale efectuează 47 percheziţii domiciliare la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, respectiv la domiciliile unor persoane fizice, pe raza municipiului Bucureşti, a judeţelor Ilfov, Prahova, Brăila şi Sibiu. În cauză procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: În perioada 2009-2016, un număr de 9 societăţi comerciale care activează în domeniile IT şi construcţii, au înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive în cuantum de 142.000.000 lei, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 64.578.039 lei, echivalentul a 15.800.000 euro. În vederea recuperării acestuia, s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unui număr de 58 de imobile, evaluate la suma de 49.165.000 lei, echivalentul a aproape 10.900.000 euro, precum şi asupra unui număr de 56 de conturi bancare”.Un număr de 49 de persoane urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 1. Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arăta în comunicat.

Parchetul General a secretizat dosarul în care s-a stabilit un prejudiciu de aproape 16 milioane de euro

Până acum, în mod oficial, sau pe surse, se ofereau informaţii despre cei implicaţi. Numai că de această dată toată lumea tace, iar procurorii au secretizat dosarul. Ziariştii acreditaţi la Parchetul General au încercat şi joi, dar şi vineri, să afle ce firme şi persoane fizice sunt cercetate, însă anchetatorii au fost de neclintit. Poate pentru prima oară, au refuzat să vorbească. În presă a apărut, pe surse, o informaţie potrivit căreia ar fi vorba de dosarul Intrarom (n.r.- firma are ca obiect de activitate furnizarea de echipamente de telecomunicaţii şi are contracte cu Loteria Română şi cu alte companii de stat). Rapid, tot pe surse, această informaţie a fost infirmată, iar surse judiciare au spus că Intrarom nu este vizată în acest caz. Având în vedere toate acestea, multă lume se întreabă de ce în acest caz autorităţile tac, iar în altele, cei anchetaţi sunt plimbaţi prin faţa camerelor de luat vederi.