Primul caz de ZIKA înregistrat în România! Cum se manifestă şi cât de mari sunt riscurile pentru cei infectaţi
Femeia se întorsese dintr-o excursie în Martinica, iar a doua zi s-a prezentat la spital cu simptome precum febră uşoară, erupţii pe piept şi pe braţe. Tânăra a fost internată timp de două zile, după care a fost externată, fiind în afara oricărui pericol. Tânăra este din Sectorul 6 al Capitalei şi a ieşit din spital după ce simptomele nu mai erau prezente, au anunţat oficialii Ministerului Sănătăţii, scrie MEDIAFAX.
„Cazul este unul izolat, legat de o călătorie pe care a efectuat-o într-o zonă cu transmitere activă a virusului”, a explicat Laurenţiu Colintineanu. Potrivit acestuia, nu este vorba despre o infectare pe teritoriul României, ci despre un caz de import din zone de risc. Probele de la tânăra pacientă au fost prelevate la Victor Babeş şi au fost analizate atât în laboratorul spitalului, cât şi la Institutul Cantacuzino. Diagnosticul a fost confirmat în sensul în care istoricul de călătorie într-o zonă cunoscută cu potenţial de transmitere, simptomele şi rezultatele analizelor susţin diagnosticul de infectare cu Zika.
Conform unui comunicat de marţi al Ministerului Sănătăţii, „persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu transmitere activă a virusului Zika trebuie să ştie că virusul Zika se poate transmite prin inţepătură de ţânţar, dar şi prin contact sexual”. „Înţelegem că vestea poate provoca îngrijorări. Se transmite în special prin înţepătură de ţânţar, iar în România există acest tip de ţânţar”, a spus Colintineanu. De asemenea, virusul se transmite şi prin relaţii sexuale, prin sânge. Ministerul Sănătăţii spune, însă, că riscul de transmitere a virusului Zika pe teritoriul României este minim.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a ţinut să sigure că virusul nu se transmite pe calea aerului sau prin contact cu pielea. Medicii au informat-o deja pe pacientă care sunt măsurile pe care trebuie să le ia, iar persoanele care merg la Jocurile Olimpice au fost rugate să-şi monitorizeze starea de sănătate.
Ministerul Sănătăţii a informat Centrul European pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor Transmisibile despre apariţia acestui caz izolat. De asemenea, Ministerul Sănătăţii este în contact şi cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Primăriile Sector 3 şi 6, informate să facă acţiuni de dezinsecţie
În timpul zilei de ieri, Ministerul a comunicat cu reprezentanţii Primăriei Capitalei şi Primăriilor Sectoarelor 3 şi 6 despre necesitatea începerii unor acţiuni de dezinsecţie împotriva ţânţarilor, pentru că în Sectorul 3 se află Spitalul Victor Babeş, iar domiciliul pacientei este în Sectorul 6.
„Această infecţie de regulă nu evoluează sever, principala problemă este faptul că pot să apară malformaţii congenitale, în special microcefalie, atunci când o femeie însărcinată este infectată cu Zika”, a explicat medicul specialist Gabriel Popescu.
În ceea ce priveşte tratamentul, nu există un tratament specific, dedicat antiviral împotriva virusului Zika – repaus, odihnă, medicaţie corespunzătoare.
„Deşi avem doar un caz izolat, şi poate altul unu, două, trei care vor apărea ca şi cazuri de import, această discuţie ne prilejuieşte să aminim trei idei importante: înainte de a călători într-o zonă exotică este foarte important ca persoana care urmează să călătorească să îşi monitorizeze starea de sănătate”, a asigurat medicul Gabriel Popescu.
Ce este ZIKA
Virusul Zika a fost identificat pentru prima dată la o maimuţă din Africa, în 1947. Primul caz de transmitere la om, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, s-a înregistrat în 1968. La fel ca în cazul febrei dengue, virusul este transmis prin muşcătură de ţânţarii Aedes Aegypti, cunoscuţi şi drept ţânţari-tigru, originari din zonele tropicale şi sub-tropicale.
În aproximativ 70-80% din cazuri, această infecţie trece neobservată, din cauza asemănării simptomelor ei cu cele ale unei răceli. Persoanele care contactează virusul Zika au, de cele mai multe ori, febră şi dureri de cap. În unele cazuri, manifestările pot merge până la conjunctivită, ganglioni, erupţii cutanate sau dureri ale muşchilor şi articulaţiilor. Aceste simtome durează între două şi şapte zile.
Îngrijorarea apare atunci când vorbim despre complicaţiile acestei infecţii, în special cele care vizează femeile însărcinate. Virusul Zika este asociat unor afecţiuni neurologice şi malformaţii ale fetuşilor femeii însărcinate care este purtătoare a infecţiei. În Brazilia şi în Polinezia Franceză au fost înregistrate astfel de cazuri, printre care manifestarea sindromului Guillan-Barre, boală autonomă care se manifestă printr-o slăbiciune sau chiar paralizie progresivă a membrelor.
În aceeaşi zonă au fost semnalate microcefalii (dimensiuni anormal de mici ale craniului) şi anomalii în dezvoltarea cerebrală la fetuşii şi nou-născuţii mamelor care sunt sau rămân însărcinate în timpul epidemiilor de Zika şi au contactat virusul. Numărul de microcefalii la nou-născuţi semnalat în Brazilia a crescut enorm, ajungând de la 167 de cazuri în 2014, la aproximativ 3.900 până în prezent. 49 dintre bebeluşii născuţi cu astfel de malformaţii au murit în ultimul an. Totuşi, doar în 6 cazuri s-a demonstrat că mamele erau purtătoare ale virusului Zika.
„Expansiunea foarte rapidă a virusului Zika spre noi zone geografice, unde populaţia este slab imunizată, este un subiect serios de îngrijorare, având în vedere în special legatura între o infecţie în timpul sarcinii şi copiii născuti cu un craniu mic”, a declarat luni directoarea generală a OMS, Margaret Chan pentru BBC.com. Ea a adăugat că „legătura cauză-efect între infecţia cu Zika în timpul sarcinii şi microcefalie nu a fost încă stabilită”, dar că „dovezile circumstanţiale sunt foarte îngrijoratoare”.
Guvernele mai multor state au recomandat cuplurilor să evite sarcinile în următoarele luni, printre care Columbia, Ecuador, Jamaica, dar şi Statele Unite ale Americii. Cea mai drastică recomandare a fost făcută de Guvernul din Salvador, care a sfătuit femeile să nu rămână însărcinate în următorii doi ani.
O infecţie pentru care nu există tratament sau vaccin
În prezent nu există medicamente sau vaccinuri împotriva virusului. Bolnavilor li se recomandă să se hidrateze şi să se odihnească. Medicaţia se reduce la clasicele pastile împotriva durerilor şi febrei.
„Nu avem medicamente şi nici vaccinuri. Este un deja-vu, pentru că exact aşa s-a întâmplat şi în cazul Ebola. Este importantă crearea unui vaccin cât mai repede posibil”, a declarat pentru Reuters, Trudie Lang, profesor la Universitatea din Oxford.
Potrivit Reuters, Institutul Butantan din Sao Paulo a început deja să facă cercetări referitoare la acest virus şi intenţionează să creeze un vaccin împotriva Zika într-un timp record. Directorul Institutului a avertizat, însă, că acest demers poate dura de la 3 până la 5 ani.
De asemenea, reprezentanţii a două companii farmaceutice din Marea Britanie şi Franţa au declarat că vor încerca să-şi folosească tehnologiile pentru a dezvolta un vaccin care să lupte împotriva acestei maladii.
Măsuri de protecţie
Ţânţarii Aedes care transmit virusul Zika au activitate maximă în timpul zilei. Măsurile care previn transmiterea prin intermediul înţepăturii de ţânţar sunt: utilizarea substanţelor anti ţânţari (conform indicatii de pe eticheta lor); purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi de pantaloni lungi, în special în orele de maximă activitate a ţânţarilor Aedes; plase contra ţânţarilor sau aer condiţionat în camera unde dorm.
Ministerul Sănătăţii spune că utilizarea prezervativelor reduce riscul de transmitere a virusului Zika prin contact sexual. Femeile gravide sau care programează o sarcină nu ar trebui să călătorească în zonele cu transmitere activă a virusului Zika, iar dacă locuiesc într-o regiune cu transmitere a virusului ar trebui să respecte riguros măsurile de împiedicare a contaminării prin înţepatură de ţânţar, avertizează MS.
De asemenea, persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe ar trebui să solicite o consultaţie de medicină călătorului înainte de a se deplasa într-o astfel de regiune cu transmitere a virusului.