Premierul Dacian Cioloş invită PSD să mărească salariul minim pe economie la „cifra pe care şi-a asumat-o politic”
UPDATE 18:04 premierul Dacian Cioloş a transmis un mesaj şi în mediul online, destinat tuturor celor care au ieşit la vot: ”Vă mulţumesc tuturor celor care aţi ieşit ieri la vot şi, indiferent de opţiunile politice, v-aţi câştigat legitimitatea de a monitoriza mandatul viitorului Parlament şi al următorului Guvern. Vă încurajez să vă păstraţi şi să vă dezvoltaţi spiritul civic, pentru ca democraţia noastră să continue să evolueze spre una activă şi participativă. Mărturisesc că m-aş fi bucurat să pot mulţumi astăzi mai multor oameni, îndeosebi tineri, care să fi participat la vot şi să fi asigurat o mai mare reprezentare şi legitimitate scrutinului de ieri. Însă şi absenteismul este o alegere şi este un semnal căruia, pentru a da substanţă democraţiei, trebuie să-i identificam resorturile. Regret că nu am reuşit să dăm încredere mai multor români că implicarea civică nu este un lux, ci un element esenţial al democraţiei. Respect opţiunea politică a fiecăruia, ca esenţă a spiritului democratic. Principalul mesaj pe care eu l-am perceput după scrutinul de ieri este că România trebuie să rămână ţara în care legea şi oamenii să fie respectaţi, în care libertăţile şi valorile fundamentale să fie garantate şi promovate, în care avem nevoie de proiecte vizionare care să ne unească şi nu să ne dezbine. Societatea românească are nevoie de oameni care să spună lucrurilor pe nume, fără patimă, fără să sădească frica, fără să contribuie la divizarea societăţii. Avem responsabilitatea să construim împreună un mai bine comun, o societate matură. Sper că vom reuşi să construim în continuare pe adevăr şi nu pe minciună. Îmi doresc din tot sufletul ca România să continue să aibă o guvernare responsabilă, deschisă, onestă. Vă mulţumesc pentru sprijin şi pentru miile de mesaje pe care le-am primit noaptea trecută!”
Premierul Dacian Cioloş a declarat luni, la întrunirea Consiliului Tripartit, că „într-un alt context decât cel al alegerilor, Guvernul ar fi stabilit nivelul salariului minim pe anul 2017 la un nivel apropiat de cel propus de confederaţiile sindicale” şi a invitat PSD să ia o decizie concretă, potrivit Mediafax.
„Viitorul Guvern va avea legitimitatea necesară pentru stabilirea nivelului salariului minim pe economie garantat în plată în anul 2017, în condiţiile în care partidul care a câştigat alegerile din 11 decembrie 2016 şi-a asumat nivelul salariului minim în programul de guvernare”, a precizat premierul.
„Partidul care a câştigat alegerile şi-a stabilit o cifră clară în programul de guvernare, pe care şi-a asumat-o politic. Dacă acest Guvern ar lua o decizie pe baza negocierilor cu sindicatele şi patronatele, cu o săptămână sau două înainte de instalarea noului Guvern, ar putea fi acuzat că abuzează de responsabilitatea pe care o are. Pe de altă parte, în cazul în care acest Guvern ar promova o Hotărâre cu acea sumă, ar însemna că ne-am asumat-o fără a avea vreo analiză în spate”, a declarat primul-ministru.