Percheziţii la locuinţa craioveanului care făcea propaganda ISIS. Luigi a mai fost ridicat de procurori anul trecut
Anchetatorii au informaţii că tânărul a promovat în mediul virtual, prin intermediul platformelor online, mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste, filme în care erau prezentate decapitări ale unor persoane capturate de membri ai grupării ISIS, dar şi materiale video cu mesaje de ameninţare şi folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea persoanelor, arătau anchetatorii.
”Numele meu este Omar al-Faruq dupa ce a fost Luigi Constantin şi am 16 ani şi jumătate. M-am născut şi am crescut creştin ortodox şi am devenit muslman după ce am găsit adevărul”, scria tânărul, în ianuarie 2014, pe blogul Gazda Islamică, unde a postat şi o fotografie cu el.