O femeie din Texas pe nume Trisha Meyer a fost arestată, după ce oamenii legii au descoperit că aceasta ţinea în casă trei tigrii, o pumă, un sconcs, o vulpe şi opt maimuţe, cu toate că punea în pericol viaţa fiicei sale de 14 ani, conform Daily Mail.
Un bărbat din California le-a spus poliţiştilor că a fost păcălit de Trisha atunci când a vrut să cumpere o pisică sălbatică la preţul de 3.000 de dolari. Oamenii legii au fost şocaţi când au mers în locuinţa femeii, deoarece au văzut cum animalele sălbatice se plimbau libere prin toată casa.
Trisha Meyer a recunoscut că animalele ei pot reprezenta un pericol, întrucât una dintre maimuţe a atacat o persoană. Femeia a fost arestată, iar animalele au fost confiscate şi au fost date unui centru care se ocupă de protecţia animalelor.