Gabriela Ionescu a avut parte de doi soţi violenţi care au reuşit să o desfigureze, însă a reuşit să devină o femeie stăpână pe sine, care şi-a luat viaţa de la capăt.
Cu siguranţă că v-o amintiţi pe Gabriela Ionescu, originară din Carei, cea care în urmă cu şase ani ajungea pe mâna specialiştilor de la „Frumuseţe pe muchie de cuţit“, în cadrul emisiunii difuzate pe atunci de ProTV. Femeia arăta de-a dreptul desfigurată, fiind o dovadă vie a violenţei domestice, fiindcă cei doi soţi ai săi reuşireră să îi scoată absolut toţi dinţii din faţă. Mai mult, cel de-al doilea consort al său ajunsese să o poreclească „moartea în vacanţă“, din pricina aspectului fizic pe care îl avea Gabriela pe atunci.
Doar că viaţa Gabrielei pare să se fi schimbat radical, asta deoarece în urmă c-un an, atunci când a fost invitată în studioul unei emisiuni Tv, ea nu mai semăna deloc cu varianta femeii care îşi făcuse apariţia tot la ProTV, în urmă cu cinci ani. Frumoasă, cu dinţii reparaţi, în urma intervenţiei chirurgicale de la „Pe muchie de cuţit“, Gabriela a luat viaţa de la capăt şi a reuşit să îşi facă suficient de mult curaj, cât să îşi părăsească cel de-al doilea soţ.
„Mă simt excelent, sunt fericită, împlinită şi cu o altă viaţă. Mă simt foarte ok cu viaţa pe care o duc acum, am prieteni noi şi oameni buni lângă mine. Înainte trăiam cu principiul că poţi iubi un om pentru sufletul lui, nu pentru frumuseţe, de asta m-am măritat a doua oară când arătam cum arătam“, povestea Gabriela Ionescu, în urmă c-un an, de pe canapeaua emisiunii.