Peste doar câteva zile vom simţi din nou magia sărbătorilor de iarnă, iar cum Crăciunul bate la uşă, cu siguranţă în centrul atenţiei, în fiecare casă, este bradul. Dacă încă nu ţi-ai ornat pomul care rămâne „veşnic verde“, CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, are câteva idei inspirate despre cum ar putea să arate acesta.
Dacă eşti în pană de idei şi vrei ca bradul de anul acesta să fie deosebit, iată câteva sugestii ingenioase de decorare:
Brad de aluminiu: uită de beculeţele electrice şi fă-ţi întregul brad dintr-un material care să reflecte lumina, cum ar fi aluminiul. Ramurile pot fi făcute dintr-un material tare, iar podoabele din foiţă de staniol. Dacă vei căuta prin magazinele specializate sau pe Internet, e imposibil să nu găseşti. Efectul este unul incredibil.
Bradul copiilor: fie că alegi să îl pui în sufragerie sau in camera copiilor, poţi împodobi pomul cu decoraţiuni făcute de copiii tăi, ajutându-i chiar tu. Va fi şi un brad ieftin şi unul de suflet. Iar cei mai fericiti vor fi, bineînţeles, cei mici.
Brad cu inspiraţie asiatică: poate să fie brad sau orice alt pomişor de origine asiatică sau nu. Creativitatea ta va fi cea hotărâtoare în acest caz. Şi ornamentele pot fi tradiţionale, însă poţi încerca orice altceva.
Brad ornat cu prăjituri: figurinele din turta dulce sau chiar diverse sortimente de gustări dulci sunt extrem de variate ca modele, de la unele simple, precum steluţele, până la casuţe şi fel de fel de clădiri amuzante. Au şi culori diferite, astfel încât se poate crea un contrast plăcut la vedere. În plus, pot fi degustate oricând. E un pom dulce, la propriu.
Un brad în alb şi roşu: mai ales dacă una dintre aceste două culori predomină în casa ta, pomul va arăta foarte frumos. Dacă preferi alte nuanţe, pur şi simplu asortează-le după bunul plac, pentru un Crăciun bicromatic.
Brad polonez: în Polonia, globurile sunt prinse de ramuri cu paie, simbolizând recunoştinţa faţă de recoltele bogate de peste an. Şi oua sunt agăţate, ele reprezentând promisiunea unui viitor mai bun şi mai prosper.
Brad împodobit cu flori: potrivit legendei trandafirului de Crăciun, o păstoriţă săracă, numită Madelon, avea grijă de turma ei pe un deal de lângă Bethleem, într-o noapte înzapezită. Ea plângea ştiind că nu va avea cu ce să cumpere un cadou pentru Iisus Hristos, când un înger a apărut şi a transformat lacrimile fetei în trandafiri. Madelon a adunat trandafirii şi a fost fericită să-i ducă în dar.
Origami: tot ce îţi trebuie este o trusă cu hârtie colorată şi foarfece. Deşi nu este o tradiţie răspândită în lume, în Japonia, oamenii împodobesc bradul cu evantaie de toate mărimile şi culorile.
Pom de mare: dacă în mijlocul iernii duci dorul verii, căldurii şi momentelor de relaxare la malul mării, poţi să aduci amintirea acelor vremuri în casa ta, ornând bradul cu scoici, globuri în formă de corăbii şi stelute de mare. Până la urmă, tu decizi ce pui în bradul tau, care va fi alături de tine şi-ţi va însori Crăciunul din acest an.