Noi dezvăluiri halucinante despre traficantul Dan Chioru. A angajat interlopi ca s-o execute la comandă pe procuroarea de caz!
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, traficantul de cocaină Dan Sandu Simion, cunoscut ca Dan Chioru, a vrut să-i dea o lecţie procurorului de caz şi a contactat o persoană care urma să-l bată cu bestialitate. În felul acesta, Dan Chioru, care atunci când a comandat atacul se afla în arestul Poliţiei Capitalei, s-ar fi considerat răzbunat.
„Faptul că inculpatul Dan Sandu Simion este o persoană violentă care ar fi capabilă să se preteze la acte de violenţă în scopul răzbunării, rezultă şi din procesul verbal întocmit de lucrătorii de poliţie (vol. 3, fila 407) din care reiese că inculpatul ar fi luat legătura cu o persoană din lumea interlopă pentru ca aceasta să exercite violenţe fizice asupra procurorului de caz”, se arată în rechizitoriu.
De altfel, procurorii au constatat că răzbunările de tip mafiot reprezentau o adevărată practică, după ce acesta ar fi trimis bătăuşi să-i tortureze pe dealerii care aveau datorii la el, pentru diferite cantităţi de cocaină. Ba mai mult, acesta ar fi mers până acolo încât şi-ar fi propus să-l lichideze pe omul său de încredere, Bogdan Paraschiv, pe care a încercat să-l ademenească în străinătate, unde ar fi fost asasinat pentru a nu putea să depună mărturie împotriva lui.
Cu toate că, din rechizitoriul întocmit de procurori reiese că Dan Chioru era un infractor deosebit de periculos, acesta reuşise, totuşi, să corupă mai mulţi poliţişti. De departe, cel mai important este Petru Pitcovici, fost ofiţer în cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate, iar mai apoi transferat la Direcţia Generală Anticorupţie. În mod incredibil, acesta i-a spus lui Chioru că există o anchetă pe numele lui şi l-a deconspirat pe colaboratorul Poliţiei, care cumpărase de la acesta cocaină în valoare de 600 de euro, bani scoşi din fondul DIICOT, pentru tranzacţii supravegheate.
Ba mai mult, Pitcovici este acuzat că i-a arătat lui Dan Chioru şi unde este amplasată tehnica de supraveghere a DIPI, pe care traficantul de droguri a demontat-o şi a distrus-o. „În luna martie 2016, cu ocazia vizitei la domiciliu, Petru Daniel Pitcovici i-a comunicat aceluiaşi inculpat (n.r. Dan Chioru) faptul că este monitorizat de organele de anchetă în sensul că în spatele locuinţei, în zona uşii de acces în imobilul …..este amplasată tehnică de supraveghere video, împrejurare care a condus la sustragerea şi distrugerea acesteia”.
Chioru a fost arestat în luna mai a acestui an, după ce procurorii DIICOT au probat că acesta pusese pe picioare o reţea extrem de puternică specializată în traficul de cocaină. Mai mult, în gruparea acestuia fusese cooptat şi Petru Pitcovici, un fost ofiţer de crimă organizată care, în ultimii ani promovase spectaculos în carieră, până la vârful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA). Potrivit unor surse apropiate anchetei, ani buni, traficantul a dus o viaţă de nabab. Juca poker pe sume ameţitoare, dădea bani cu dobândă şi atunci când avea chef petrecea la Milano înconjurat de fotomodele, pe care şi le aducea, din România, cu avioane particulare.
”În perioada 11-19.05.2016 procurorii DIICOT- Structura Centrală au efectuat activităţi de urmărire penală cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de către mai multe persoane care au acţionat în mod coordonat în vederea introducerii pe teritoriul României a unor cantităţi de droguri de mare risc procurate din Olanda şi ulterior comercializate pe raza municipiului Bucureşti. La data de 08.05.2016, inculpaţii PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, TRIPON NATALIA şi DUMITRACHE CRISTINEL s-au deplasat în Olanda în vederea procurării de droguri. La data de 11.05.2016, în jurul orelor 22.00, inculpaţii PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, TRIPON NATALIA şi DUMITRACHE CRISTINEL s-au prezentat la punctul de trecere al frontierei de stat Nădlac, într-un autoturism, în vederea efectuarii formalităţilor de intrare în România. Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, în filtrul de aer au fost găsite 2 pachete care conţineau pulbere de culoare albă, în urma examinării tehnico-ştiinţifice a rezultat cantitatea totală de 429,98 grame cocaină şi 0,51 grame 3,4-metilendioximetamfetamină (MDMA).
La data de 13.05.2016 Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor TRIPON NATALIA şi DUMITRACHE CRISTINEL pentru o perioadă de 30 de zile la acea dată inculpatul PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, zis Bogdan al lui Angela, sustrăgându-se urmăririi penale. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că inculpatul SIMION DAN SANDU zis “DAN CHIORU” (un cunoscut jucător de poker, cu relaţii în lumea interlopă-n.r.) i-a determinat pe inculpaţii mai sus menţionaţi să procure cocaină, înmânându-le în acest sens suma de 10.000 euro, droguri ce urmau a fi comercializate pe raza municipiului Bucureşti. Totodată, s-a stabilit faptul că inculpatul PITCOVICI PETRU DANIEL, comisar şef de poliţie în cadrul D.G.A., a oferit sprijin şi ajutor inculpaţilor SIMION DAN SANDU şi PARASCHIV BOGDAN EMANUEL în scopul îngreunării cercetărilor efectuate, depistării şi probării autorilor”, au arătat procurorii în referatul pe care l-au întocmit atuci când au propus instanţei arestarea suspecţilor.