Ministerul Sănătătii a ascuns decesul românului ars din ratiuni de ”viată privată”
De abia după dezvăluirile lui Mircea Badea de pe blogul său, Ministerul Sănătăţii a confirmat că pacientul transferat în data de 27 august la un spital din Sofia, Bulgaria, a decedat în data de 12 septembrie, arătând că ”tragicul eveniment este un aspect care ţine de viaţa privată a familiei”, se arată într-un comunicat. Românul suferise arsuri pe 60% din suprafaţa corpului şi fusese transferat la Sofia pentru că nu mai era loc în nici un spital. ”Tragicul eveniment este un aspect care ţine de viaţa privată a familiei. În perioada în care pacientul a fost internat la Sofia, Ministerul Sănătăţii s-a asigurat că pacientul are parte de cele mai bune îngrijiri. Reprezentanţii ministerului au fost în legătură cu autorităţile bulgare, iar cei ai Ministerului Afacerilor Externe român din ţara vecină au vizitat în mod regulat pacientul”, a arătat ministerul Sănătăţii.
Fostul ministru al sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, se declară îngrijorat de faptul că Ministerul Sănătăţii „a ascuns acest lucru şi a omis să informeze opinia publică despre această situaţie”. De asemenea, fostul demnitar consideră că transferul la Sofia a fost o greşeală şi cere ministerului să spună care a fost raţiunea acestui transfer: „Cine a luat decizia şi în baza cărui argument”.
”Vreau sa va spun ca m-am gandit mult daca sa impartasesc cu voi aceste ganduri, deoarece am fost foarte dezamagit si mahnit dupa ce s-a spus in presa si nu numai despre intervenţie si despre cum am actionat atunci (multe gandiri bune din afara tarii si multe rautati din interior). Si am decis sa stau departe de viata publica si nici nu vreau sa ma intorc. Cred, totusi, ca am dreptul sa fac un comentariu amar despre acest fapt si nu neaparat despre lucrurile bune care se puteau intampla anul trecut, si pentru care anul asta se gasesc tot felul de explicatii pentru a se amana- nu critic, dar vreau sa intreb! Inteleg ca exista un comunicat oficial despre decesul pacientului transferat la Sofia, in care Ministerul Sanatatii recunoaste ca acest fapt s-a intamplat inca din data de 12 septembrie. In primul rand, condoleante familiei. Ma ingrijoreaza faptul ca Ministerul Sanatatii a ascuns acest lucru si a omis sa informeze opinia publica despre aceasta situatie. Din start, consider ca transferul la Sofia a fost o greseala si ar trebui ca, macar acum, Ministerul Sanatatii sa ne spuna ratiunea acestui transfer. Cine a luat decizia ? Si in baza carui argument ? Ma asteptam sa fim informati zilnic despre evolutia starii de sanatate a pacientului si despre eforturile pe care le fac medicii bulgari si grija pe care o poarta statul roman. Dar acum aflu ca decesul s-a petrecut in urma cu 2 saptamani, iar opinia publica a fost manipulata ! Pai, multi dintre cei care in perioada in care ne luptam sa-i salvam pe ranitii de atunci, ne acuzau ca ascundem numarul real al deceselor (va mai amintiti?!) sunt acum in anturajul Ministerului Sanatatii si au făcut tocmai asta? Inteleg ca atunci toti se pricepeau la tratamentul marilor arsi, toti ar fi facut mai bine decat am facut-o noi, dar vad ca dintre cei 4 arsi de la Petromidia au murit 2, iar decesul pacientului transferat la Sofia este ascuns de 2 saptamani. Cred ca in Romania sunt multe lucruri care trebuie indreptate, mai sunt pasi multi de facut pana a avea un sistem de sanatate asa cum ne dorim cu totii, dar inainte de toate ar trebui sa lasam ipocrizia deoparte, sa nu mai implicam vreodata politica (fie ea si tehnocrata) in sistemul de sanatate si sa nu mai folosim astfel de drame in jocuri mai mult sau mai putin politicianiste”, a scris Nicolae Bănicioiu, pe Facebook. (Gabriel Niculescu)