Ministerul Finantelor a mărit bugetul pentru proiectul ”Prima Casă”
Ministerul Finanţelor Publice anunţă că a propus suplimentarea plafonului alocat pe anul 2016 pentru programul guvernamental „Prima casă” cu 250 de milioane de lei, ca urmare a solicitărilor transmise de băncile înregistrate în program.
„Nivelul plafonului suplimentar de garantare pentru 2016 este fundamentat de perioada scurtă rămasă până la finalul anului. Decizia suplimentării a fost luată ca urmare a ritmului intens şi susţinut de acordare a garanţiilor, care demonstrează interesul şi angajamentul în creştere atât la nivelul finanţatorilor, cât şi al beneficiarilor. Pentru sfârşitul acestui an, într-adevăr există cerere. Analizăm acum în ce măsură este o cerere reală. (…) Practic, acum suntem la nivelul de anul trecut cu sumele pentru Programul ‘Prima Casă’. Sinceră să fiu, nu mă aşteptam să fie cerere suplimentară în 2016 faţă de 2015. În 2015 am avut 200 de milioane nefolosite. Această cerere foarte mare pe 2016 ne surprinde pe toţi participanţii la piaţă. Analizăm în ce măsură e posibil şi fezabil să avem o suplimentare acum iar pentru 2017 şi anii următori sumele vor fi disponibile”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.