Mesaje macabre pe Facebook! Deşi au trecut aproape 8 luni de la decesul său, CORNELIU VADIM TUDOR „veghează” online
În ziua de 14 septembrie, 2015, se răspândea ştirea că a decedat Corneliu Vadim Tudor, o personalitate puternică şi vulcanică, om politic şi poet, la fel de hulit şi adorat în egală măsură. Acesta avea şi un cont de facebook, comunicând cu fanii săi şi online. Bizară este însă data celei mai recente postări: 8 mai… 2016!
Se pare că cineva continuă să scrie pe contul tribunului, de parcă acesta ar fi în continuare în spatele tastelor. Din multitudinea de comentarii se poate observa că admiratorii acestuia discută cu el de parcă ar fi încă printre noi, transmiţându-i urări şi declaraţii de apreciere sau regret.
Unele postări par să fie scrise chiar de către Corneliu Vadim Tudor, deşi în felul acesta se dă o notă uşor macabră textelor.
Admiratorii lui Vadim îl regretă pe acesta, iar unii chiar par să i se adreseze direct, deşi sunt aproape 8 luni de la decesul acestuia.
Cel mai probabil, de cont se ocupă persoanele apropiate de acesta, dar asta nu face unele reacţii ale comentatorilor să fie mai puţin bizare.
(Georgiana Laciu)