Mărmureanu spune ce urmează după cutremurul de sâmbătă
„Deocamdată nu este nici o problemă. Este o activitate seismică normală în zona Vrancea. Cutremurele de genul acestora, eu le pot numi nesemnificative pentru probleme mari, însă protecţia populaţiei este o problemă. Cutremurele din această clasă, cum au fost cele din ultimele ore, nu generează la rândul lor seisme foarte mari”, a precizat directorul INF, potrivit rtv.net. Sâmbătă dimineaţă, la ora locala, 2:11, s-a produs în zona Vrancea un cutremur de 5,3 grade pe Richter, la şapte kilometri vest de comuna Nereju, judeţul Vrancea, la o adâncime de 91,6 kilometri, fiind urmat la ora 2:48 de unul de 2,7 grade pe Richter.